Escapadă ”La Kuburi”, un loc de relaxare în doi sau pentru întreaga familie

Pandemia de coronavirus a stricat cu siguranță planurile multor oameni în 2020, mai ales cele de vacanță. Restricțiile de deplasare ne-au făcut pe majoritatea dintre noi să ne reorientăm. Mulți au ales să plece cât mai departe de aglomerație și să se relaxeze în natură.

Un concept unic în România este ”La Kuburi”, implementat de Costi Zărnescu, un antreprenor din Bacău. Turiștii se pot caza în bungalouri de lux într-o zonă montană excepțională, Slănic Moldova. Un loc în care clienții descoperă un amestec rustic și modern, o alternativă la orice pensiune sau hotel.

Atunci când îți dorești altceva, ”La Kuburi” este cu adevărat altceva. Un loc ideal pentru a petrece în doi sau în familie. Un loc intim unde te gospodărești singur. Ai tot ceea ce îți trebuie, dar mai ales liniște și o priveliște care îți taie răsuflarea.

Lumea vrea altceva. Nu mai vrea hotel, nu mai vrea pensiuni, ci vrea ceva al lui, un loc pe care să nu-l mai împartă cu alții. Vine aici, are curtea lui, grătarul lui, foișorul lui, iar dacă nu vrei să interacționezi cu alții nu o faci. O faci doar dacă vrei, pentru că ești separat complet de alții și asta vor oamenii acum”, spune Costi Zărnescu, fondator Rentakub și La Kuburi.

Cum a început totul?

 

”Noi la bază suntem constructori din case de lemn, avem firmă din case de lemn, EcoKit, care a fost a mea până anul trecut. Și eu am tot cochetat cu ideea de a face ceva, niște cuburi, niște case de vacanță moderne în care să merg eu și familia mea și să fac așa, ca o rețea națională în care să zic că merg azi la mare, mâine în Deltă, poimâine la munte și să fie un concept unitar, de cuburi, de case de vacanță tip cub.

Asta se întâmpla prin 2016 – 2017. Am creat platforma Rent a Kub, am creat un cub pilot lângă Bacău pentru a-l arăta oamenilor, dar nu a mers extraordinar. Oamenii erau reticenți din cauză că prețul cubului e oarecum ridicat, iar tot ce facem noi este premium și prețurile pot descuraja comparativ cu ce fac alții. Toată lumea a aplaudat conceptul, dar când să comande, când să bage mâna în buzunar, se opreau.

Atunci am zis că facem altfel, facem un sat de vacanță demonstrativ. Inițial am căutat teren în zona Brașov, Râșnov… la Râșnov trebuia să fie, dar din motive birocratice am renunțat și am făcut aici la Slănic Moldova că e mai aproape de noi. Acest sat de vacanța a apărut din motivul de a ilustra ideea de rețele Rent a kub.

Ce înseamnă rețea de cuburi?

 

Același cub amplasat pe teren, oriunde în România, iar turistul care călătorește să poată să stea în același concept de cazare. 

Întregul concept Rent a Kub este al nostru, iar satul de vacanță este înglobat în conceptul Rent a Kub și este proiectul locomotivă al conceptului. La bază a fost conceptul, pentru că noi nu am plecat de la ideea „Hai să construim cu sat de vacanță la Slănic Moldova”. Ăsta a apărut mai degrabă ca o nevoie și după ce a apărut satul de vacanță în care am investit cel puțin 250.000 de euro, interesul a crescut foarte mult, iar cererile de parteneri au crescut enorm. Bine, ne-a ajutat foarte mult și pandemia pentru că turistul s-a îndreptat spre altceva.

Unde mai găsim ”Kuburi” în țară?

 

În momentul de față, Kuburi sunt la Băile Felix, Bacău, Râșnov,  apoi Bran, Constanța, Tulcea (care sunt în construcție și vor intra în rețea la finalul anului).

Care e profilul turistului care vine ”La Kuburi”?

 

În general sunt tineri, 25-40 de ani, studii superioare, cu venituri medii și peste medie și în plus, vin cei care obișnuiesc să plătească doar cu cardul, pentru că plata la noi se face doar cu cardul. E o selecție interesantă.

Stăini vin puțini pentru un moment, pentru că nu ne promovăm în afară, dar în general sunt familii. Peste 80% sunt familii, cu copii mai mici și mai mari. Vreau să vă spun că avem și oameni care vin a patra oară într-un interval de trei luni. Asta înseamnă că le place. Unora nu le place că nu avem restaurant, dar nici nu vrem să avem, pentru că fiecare își poate găti și în casă.

Un concept nou, într-o stațiune învechită

 

Nu s-a mai investit foarte mult în turism, nu  s-au mai făcut investiții publice semnificative care să ridice gradul de atracție al stațiunii. Stațiunea este oarecum învechită din perspectiva turistului tânăr, trebuie să recunoaștem. Degeaba investește privatul dacă nu vine și o inițiativă comună a municipalității, pentru a face ceva care să atragă turistul.  Statul mă ajută foarte mult dacă mă lasă în pace! N-am nevoie de el. Să mă lase în pace să-mi fac treaba. Lumea de aici e întântată de conceptul nostru. Ne-ar ajuta foarte mult dacă ar investi în stațiune, în obiective publice care să atragă. Ar fi loc și pentru cei mai tineri.

Cât stăm la ”Kuburi”?

 

La noi, La Kuburi vin oamenii ca să se relaxeze, dar două-trei zile maximum, pentru că mai mult nu au ce să facă, începi să te plictisești, nu sunt chestii care să te țină ocupat.

Am văzut conceputul în străinătate, pentru că am lucrat foarte mult cu Franța, apoi am văzut și prin țările nordice și am zis de ce să nu avem și noi o rețea de cazare așa. Eu am doi copii și m-am gândit că am nevoie de spațiu, iar la hotel dacă mergi cu doi copii nu încapi și dacă vrei să mai și respiri nu-i ok.

Deci am plecat cumva de la nevoile mele, iar rețeaua asta este ceva unic, nu mai găsiți în Europa. Căsuțe de genul găsim și în Danemarca și în Franța și peste tot, dar noi avem și partea de producție și cea de rețea de închiriat”, ne-a povestit Costi Zărnescu, fondator Rentakub și La Kuburi. 

În 2020 pandemia a lovit întreaga lume, o lume care a fost nevoită să se oprească în loc pentru a nu răspândi mai tare un virus necunoscut, iar tot mai multă lume și-a retrasat prioritățile.

În timp ce economia s-a prăbușit, unele afaceri au înflorit. Și aici nu vorbim de cele din domeniul sanitar. În cazul ”La Kuburi”, lumea a ales destinația pentru a se relaxa, pentru a scăpa de stresul cotidian.

Pe noi pandemia ne-a ajutat foarte mult, din nefericire. Acum, spre exemplu, nu mai avem nimic disponibil și nu mai facem promovare de o lună și ceva, pentru că nu mai avem nevoie”, a mai spus Costi Zărnescu, fondator Rentakub și La Kuburi. 

Viitorul în turism, în contexul COVID-19

 

”Pentru tipul ăsta de concept de turism văd o creștere exponențială în următorii 5 – 7 ani. Oamenii oricum au nevoie să iasă, să evadeze, să scape de stres. 

Pandemia nu ne-a încurcat, ci din contră, ne-a ajutat din păcate pentru că trebuie să privim contextual”, a completat Costi Zărnescu, fondator Rentakub și La Kuburi. 

Mai multe despre ideea aceasta de concept în România, cât costă, dar și ce înseamnă extinderea rețelei de cuburi în România, puteți citi și pe startupcafe.ro.

Iar dacă v-am convins să petreceți câteva zile la ”La Kuburi”, atunci puteți vedea locurile disponibile și puteți afla mai multe pe site-ul oficial, https://www.lakuburi.ro/.

Tibor Kálnoky, povestea unui conte îndrăgostit de Transilvania

Foto: bobbyphotography.ro

Transilvania ne duce cu gândul la istorie, la farmecul medieval, la castele, cetăți medievale, biserici fortificate, obiceiuri, tradiții românești, secuiești, ungurești, conace boierești, dar și bucate alese.

Toate acestea atrag an de an sute de mii de turiști din toate colțurile lumii, dornici să cunoscă o altă cultură, o altă istorie, un alt colț de lume. De fapt, un colț de Rai, cu văi și dealuri înflorite, cu munți înalți și păduri dese.

Satele din Transilvania sunt încă vii, încărcate de povești și legende, cu oameni sufletiști și ospitalieri.

Foto: bobbyphotography.ro

Galerie FOTO completă: https://bobbyphotography.ro/project/miclosoara-covasna-domeniul-contelui-tibor-kalnoky-locul-de-care-e-indragostit-si-printul-charles/

Covasna, unul dintre județele din Transilvania, este cunoscut drept ținutul conacelor boierești, al apelor minerale și al peisajelor ce te lasă fără suflare. Și dacă pleci într-o călătorie pe drumul conacelor, este musai să ajungi la Micloșoara, la Castelul Kálnoky. Un fost conac de vânătoare, transformat astăzi într-un adevărat Muzeul al Vieții Transilvănene, dar și într-o destinație turistică de prestigiu.

Contele Tibor Kálnoky ne este gazdă, un descendent al unei familii nobiliare, cu tradiție în Transilvania și nu numai. Istoria familiei Kálnoky poate fi urmărită încă din epoca medievală.

După Revoluție, contele Tibor Kálnoky, a 25-a generație din această familie istorică, ce fusese exilată, decide să se stabilească în țară, deși fusese născut în occident.

Cred că este o soartă standard a familiilor aristocratice din Europa Centrală și de Est, deci tot ce a fost sub jugul comuniștilor, sovieticilor. Cei mai fericiți dintre noi au scăpat cu viață din cel de-al Doilea Război Mondial și cei mai fericiți au putut să părăsească țările respective. Noi de pildă ne-am dus până în America, dar unchiul meu a mers în Autralia, un altul a rămas în Austria, un caz mai fericit pentru el. Deci familiile aristocratice din România, dar și din Cehia și Ungaria au împrăștiat după al Doilea Război Mondial și s-au regăsit undeva în lume, unde nu prea și-au găsit locul”.

Foto: bobbyphotography.ro
  • Reporter: Unde v-ați regăsit dvs?

  • Tibor Kálnoky: ”Eu m-am regăsit aici, după două generații”.

Eu am crescut în Franța, am studiat în Germania și când am avut 19 ani am găsit într-un dulap un cufăr al bunicului meu cu care a plecat din România. Cufărul era plin cu scisori de iubire pentru iubita sa din satul vecin, acolo unde descria într-un mod absolut firesc, peisajul, oamenii, satul, clădirile și eu m-am îndrăgostit de regiunea aceasta fără să fi fost aici vreodată. Am vorbit cu tatăl meu că trebuie să ne întoarcem, să vedem de unde venim și care este locul ăsta misterios. El mi-a spus: Nu, nu mergem pentru că este un loc blestemat, că aici familia a avut parte de multă suferință, că nu vrea să vină înapoi. După doi ani, am lucrat mult la partea de convingere și am spus: Bine, hai să mergem. Am cumpărat visa de turist și am venit aici, în România, în anul 1987, perioada cea mai sumbră a comunismului de la Ceaușescu.

Am descoperit un peisaj cultural neatins, oameni cu caracter, o legătură între cultura ți istoria vie cu natura și cu comunitatea locală. Atunci, în 97, la 21 de ani, m-am horătât să vin înapoi dacă se poate. Și s-a putut zece ani mai târziu.

Primul lucru de care era nevoie era căderea comunismului, iar asta s-a întâmplat doi-trei ani mai târziu, în ’89 – ’90. Apoi, eu am fost nevoit să-mi construiesc o carieră, care să-mi permită să vin înapoi. Asta am și făcut, în ’97 m-am întors la București, pentru patru ani, iar din 2000 – 2001 stau chiar aici, în aceste sate”.

Reporter: Care a fost primul impact cu România? Care a fost prima impresie despre România având în vedere că ați văzut și ați trăit în alte civilizații?

”Ar fi mai bine să vorbim de două impacturi. Primul impact este văzut de către omul care vizitează, turistul sau eu, care am venit pentru prima dată. Este un farmec de nedescris, fantastic, care nu se găsește altundeva în Europa. Natura culurală, satele istorice și multe altele. Este un cadru foarte romantic, foarte frumos, foarte estetic. Acesta este primul impact pe care îl simțim când venim în România. Din punct de vedere turistic, asta este cea mai importantă parte.

Dacă vrei să faci ceva în România, dacă te muți aici și vrei să faci ceva, să dezvolți ceva care merge în această direcție, să folosim ce avem în țara noastră ca tezaur, ca și calitate, atunci este un alt aspect. Trăim totuși într-o țară care are niște proceduri foarte stufoase, birocrația, tehnocrația, nu și meritocrația din păcate. Este un mediu foarte dificil de a fi manevrat dacă nu ești de aici și dacă vrei să faci ceva idealist, fără să te bagi în afaceri nu știu cum, nu este atât de ușor. Dacă vrei să restaurezi o clădire, monument istoric, e o nebunie cu birocrația, cu toate actele, foarte multe și foarte costisitoare, care sunt respinse de zece ori de către diversele autorotăți care au un cuvânt de spus. Deci e foarte, foarte greu, dar e altceva și trebuie să fii monomaniac să faci numai asta pentru că nu e deloc ușor.

Este vorba de trei sate aici, în județul Covasna: Micloșoara, Valea Zălanului și Valea Crișului. Familia mea a fost aici împreună cu comunitatea locală de 800 de ani, deci nu e vorba că a venit un conte, ci e vorba că s-a întors cineva care a fost parte din identitatea locală și care s-a întors în comunitate. Când am fost prima dată aici, în 87, oamenii mi s-au adresat ca „domnul conte”, “contele Kálnoky”. E mai degrabă o identitate decât un titlu. E ca „domnul doctor”, “domnul fierar”, e mai mult ca o profesie, e ca o identitate.

Comunismul a fost ca o refrigerare a societății rurale, nu s-a dezvoltat mai departe și după comunism totul a repornit de acolo de unde au rămas când a venit comunismul, ca și cum cei 50 de ani nu ar fi existat. Noi am reluat legătura cu comunitatea, cu identitatea noastră și este absolut organic și normal să fim conte Kálnoky în această regiune. E mult mai normal aici decât la Londra sau la Paris.

Este un titlu care a exitat și există, este un titlu istoric, dar pentru mine, să ai un titlu e mai mult legat de regiunea din care vii decât ca un simbol social”.

Povestea domeniului, și mai ales a castelului de aici, începe în secolul al XVII-lea când, în anul 1648, Kálnoky István III consemnează în jurnalul său ridicarea unei case de piatră în Micloșoara. Casa ajunge, din moștenitor în moștenitor, în posesia contelui Dénes Kálnoky, jude regesc în ultima parte a vieții sale.

Destinația principală a fost cea de conac de vânătoare, însă în perioada comunistă este naționalizat și modificat pentru a funcționa drept cămin cultural. Abandonat de autorități, se degradează continuu, ajungând repede într-o stare deplorabilă.

Foto: bobbyphotography.ro

Reporter: Cât de greu a fost întregul proces de restaurare al conacului?

”La Micloșoara, conacul era un cămin cultural. Înainte de a fi cămin cultural a fost sediul CAP (Cooperativa agricolă de producție) și croitorie, dar când l-am preluat-o era mai mult o ruină decât altceva. Era foarte degradat și noi l-am preluat cu Fundația mea, crezând că vom reuși, făcând case de oaspeți, să strângem suficienți bani pentru a restaura clădirea, dar s-a adeverit că nu este suficient. Trebuie mulți bani pentru o clădire istorică de această amploare și atunci am fost nevoiți să căutăm bani, pe care i-am și găsit, acum cinci – șase ani, de la norvegieni. Era un Grant norvegian, pe care am reușit să-l accesăm și am lucrat foarte, foarte mult, timp de trei ani de zile, cu o birocrație de nedescris și după trei ani am reușit să dăm din nou viață acestei clădiri”.

Reporter: Cine a fost lângă dvs. în tot acest timp?

”Cine a fost și cine este lângă mine. În primul rând soția, pentru că lucrăm foarte strâns, avem aceeași estetică, aceleași păreri. Ea face interiorul din case. Familia mea, din fericire am trei fii. Oameni care apreciază ce facem noi, de la Prințul Charles, până la familii mai îndepărtate. Dar să știți că foarte importanți pentru noi sunt musafirii și viztatorii care vin aici, pentru că este ca un fel de colaborare. Dacă veniți aici, la noi și peteceți ceva timp, mergeți la muzeu, luați o cafea de la cârciuma de vis-a-vis de muzeu sau dacă vă cazați chiar la casele noastre, atunci asta înseamnă că avem o colaborare, ne susțineți în ceea ce facem noi și ne dați puterea pentru a continua ceea ce facem”.

Foto: bobbyphotography.ro

Contele Tibor Kálnoky este un cunoscut apropiat al Alteței Sale Regale, Prințul Charles. Îndrăgostit acum de meleagurile transilvănene, moștenitorul Coroanei Regale a Marii Britanii este astăzi un adevărat ambasador al turismului în România.

”Prințul Charles a venit aici acum două decenii și a văzut ceea ce facem noi aici. L-am invitat o dată și atunci când a plecat a spus că-i place ceea ce facem și că e exact ceea ce vrea și el să facă. Și el căuta un mic colț de rai pentru el, personal și ne-a întrebat dacă putem colabora. El mi-a descis locul ideal pe care-l are în imaginație. Eram la cină, la Micloșoara, și așa cum a descris el, eu am spus: „Eu deja am auzit de locul ăsta, cred că-l cunosc”. Și am spus hai că schimbăm puțin program și să mergem pe jos, de la Miclișoara, prin dealuri, și să vedem unde ajungem. Am plecat a doua zi, ne-am dus 18 kilometri pe jos, prin dealuri, ne-am oprit la o stână unde ciobanii ne-au oferit ceva cașcaval, apoi am mers mai departe și seara am ajuns la Valea Zălanului. Am coborât în dealuri la o casă, acolo unde el s-a oprit și a spus: „Ăsta e exact casa din visurile mele”. Atunci am spus ok, haideți că începem lucrarea. El a cumpărat casa respectivă, era casa principală a satului. Valea Zălanului este un mic cătun, acolo unde familia Kálnoky a înființat prima sticlărie din ținutul Secuiesc, în anii 1600. Asta era casa principală, unde era supravegherea din sat. El a cumpărat această casă și împrună am restaurat-o și renovat-o”.

Reporter: Cum a început prietenia dvs cu Prințul Charles și cum l-ați connvins să viziteze aceste meleaguri?

”Există o legătură familială mai îndepărată între mine și Prințul Charles, nu numai prin Contesa Rheday, pentru că stră-stră-stră bunica era Contesa Rheday din Transilvania, care a avut strămoși Kálnoky. Dar soția stră-bunicului meu era verișoara Prințului Albert, soțul Reginei Victoria, acum mai bine de 100 de ani. Deci când l-am invitat la noi, la Micloșoara, a și venit și el s-a îndrăgostit de locul acesta, nu a fost nevoie să-l conving foarte mult pentru că deja era absolut îndrăgostit de ce a văzut.

Vine de aproximativ două decenii, în fiecare an dacă se poate. O dată nu a venit pentru că era bolnav, iar acum, din cauza virusului și el a fost bolnav din păcate și nu a venit, dar vine în fiecare an. De obiecei vine prima zi la Micloșoara, unde are și camera lui și apoi merge mai departe la Valea Zălanului. În fiecare an noi ne plimbăm aici pe dealuri, între sate, fie pe jos, fie cu căruța, iar de aici fie merege la București, fie merge la proiectele pe care le susține în regiune.

Să vă povestesc câteva întâmplări. Una care descrie atmosfera pe care o găsește aici, când vine la noi. Întotdeauna noi ne plimbăm prin dealuri și între Micloșoara și Valea Zălanului este un sat, se numește Aita Seacă, iar deasupra satului este un cimitir, pe un deal. Când vine aici, Prințul merge incognito și ne plimbăm prin sate, pe dealuri. Am mers spre Aita Seacă, nu am văzut că pe deal e un cimitir, pentru că nu se vede de jos, ne-am plimbat pe acolo și nu știam că sus pe deal e o înmormântare și că era adunat totu satul, cu corul bărbătesc din sat. Și când am ajuns acolo, ca venind din cer, a început corul bărbătesc, care se afla la 20 de metri de noi și stând pe un câmp, am auzit acest cântec așa de frumos și așa de emoționant, că ne-am oprit și nu am știut ce se întâmplă. A fost așa de emoționant și frumos, venind de nu se știe unde că Prințul a fost așa de emoționat că mergând la București o zi mai târziu, le-a povestit și Președintelui și Primului ministru ce s-a întâmplat pe dealuri acolo și cum a auzit niște îngeri. Era ceva supranatural. Era foarte frumos.

Foto: bobbyphotography.ro

O altă povestire, mai haioasă, știți că de câteva ori vine și cu elicoperul din București și trebuie să aterizeze într-un câmp. Odată, înainte de a veni elicoperul, a venit o vacă care a văzut câmpul cu iarbă foarte verde și a mers acolo și s-a pus exact pe locul unde trebuia să aterizeze eclicoperul și a mâncat iarbă. A venit elicopterul și jos era securitatea, agenții de pază. Și s-au dus șase sau opt agenți de pază, pe vacă și au început să o tragă. Deasupra era elicopterul care aștepta posibilitatea de a ateriza și Prințul a văzut totul de sus. Asta a durat cam trei – patru minute, până când soția mea, într-o cămasă albă, a pornit spre vacă și vaca atunci a început să fugă, luând cu ea toți agenții de pază care au căzut. Am prins totul pe un film. Elicopterul a aterizat într-un final și Prințul a apărut cu un zâmbet mare pe față.

Au venit mai mulți din familia lui aici, dar nu așa de cunoscuți, au fost verișorii lui. Dintre cei mai cunoscuți a fost fiul lui Harry, acum opt ani, în 2012. William a încercat să vină înainte de nunta lui, dar nu s-a putut din punct de vedere logistic. Mai vine, dar mai degrabă el este așa de îndrăgostit de România. Eu sper foarte mult ca nepotul lui, George, va fi interesat, pentru că eu cred că el a moștenit iubirea naturii, mai degrabă”.

De câțiva ani, familia Kálnoky a transformat întregul parter al Castelului într-un muzeu care să prezinte cultura materială a burgheziei și a nobilimii secolelor anterioare în zona Transilvaniei.

Deoarece în interiorul clădirii nu mai rămăsese nimic, s-au făcut cercetări amănunțite și au fost recuperate obiecte de valoare care să reprezinte stilul de viață al aristocrațiilor din Transilvania – de la instrumente muzicale, la arme, mobilier, covoare.

”În România există o moștenire foarte bogată a culturii rurale. Avem și o mare moștenire religioasă în România, care încă e intactă. La sași avem aceste biserici fortificate fantastice, la Brașov e Biserica Neagră, cu tot cu tapițerie originală, interior original. Fiecare sat din România poate fi un muzeu etnografic dacă vrea. Ce nu se găsește și ce a fost absolut exterminat aici este o cultură mai dezvoltată, cultura nobiliară. Cultura de la o clasă de oameni care au format cultura mare. Cultura aristocratică nu se găsește, deoarece conacele și castelele s-au distrus, s-au neglijat, foarte multe sunt acum ruine și în niciuna nu se găsește un interior cum erau acum 100 – 200 – 300 de ani. Noi ne-am gândit că dacă renovăm un astfel de castel, nu e un loc potrivit pentru a face încă un muzeu etnografic și am zis să arătăm mai bine viața, așa cum a fost în acei ani, într-un castel. În fiecare sală se găsește un mobilier puțin mai diferit, diferite stiluri, aici este un stil Biedermeier, deci începutul anilor 1800, apoi vine o sală Renascentistă, o sală Barocă, una Altdeutsch, deci secolul XIX târziu. Vrem să reintroducem puțin identitatea aristocratică acolo unde lipsește.

Interiorul este adunat, noi am găsit câteva bucăți de mobilier în sate, am cumpărat, am rescumpărat antichități și am refăcut mobilierul. Aici este o vitrină care este foarte aproape de inima mea, o vitrină cu obiecte din sticlă care provin din sticlăria familiei de la Valea Zălanului, iar acolo este un sfeșnic care are cel puțin 300 de ani și care este făcut după un model de la Murano, Veneția. Asta înseamnă că acum 300 de ani aici era o cultură la fel de dezvoltată ca în Veneția, ca în Vest. Asta s-a uitat. Ce vedem noi astăzi în România sunt urmele comunismului, care au lăsat un regim distrugător. Nu știm că acum 300 de ani era o cultură foarte dezvoltată și asta vrem noi să le arătăm românilor și oamenilor care trăiesc aici.

Am adunat obiecte cam trei ani de zile, am făcut cercetări, am vorbit cu oameni, am dat și anunțuri. În pivniță sunt patru colțuri pe care le-am făcut în sala Cavalerilor. Pentru că suntem în Transilvania, trebuie să avem colțuri de diferite etnii. Acolo e un colț săsesc, un colț secuiesc, un colț românesc și un colț al soției mele”.

Reporter: Cine va duce tradiția mai departe?

”Asta cu cine duce tradiția mai departe este întotdeauna o chestiune importantă pentru o dinastie familiară. Întotdeauna e marea întrebare și în tradiție trebuia să fie trei fii cel puțin. Unul mergea la război. Al doilea era preot și al treilea ducea mai departe familia. Astăzi sunt fericit pentru că am trei fii și sper foarte mult ca fie unul dintre ei, fie împrună, în echipă, să ducă mai departe ce am început aici. Eu așa simt, că după 20 de ani, eu personal, sunt cam la jumătatea drumului. Aici la Micloșoara am făcut cel mai mult, pentru Micloșoara am o viziune mai holistică, pentru că avem și căsuțe din lemn albastre, case de sat, din piatră, mai reprezentative și chiar Castel Renascentist. Acoperim tot panoul posibil al unui sat din Transilvania și asta le oferim vizitatorilor noștri.

La Valea Zălanului am făcut un colț, un loc de retragere pentru Prințul Charles, e ca un mic cartier al satului. Acolo trebuie să menținem caracterul unui cătun, unui sat mic. La Valea Crișului este un castel mai mare, cu un grajd istoric de cai, cu un parc care a fost distrus în totalitate de CAP-uri. Acolo vine o muncă foarte, foarte grea. Eu personal am nevoie de încă 20 de ani pentru a duce la bun sfârșit viziunea mea, pentru a da mai departe generației viitoare.

Fii mei sunt încă tineri. Nu vreau să se simtă nevoiți să facă așa ceva. Asta trebuie să vină și din inima și din sufletul lor cu ușurință, nu cu greutate că: „Trebuie să ducem mai departe”. Așa nu va fi bine. Aici e marea întrebare, dacă ce facem noi acum în România este bine văzut și are un viitor, nu numai acum cu virusul. Noi trăim numai din turism și ăsta e un mare semn de întrebare pentru viitor, dacă va fi viabil ce facem noi, dacă face sens, dacă se poate trăi din asta”.

Domeniul Kálnoky, Muzeul Vieții Transilvănene, Castelul, ”Stone Pub”, un mic magazin cu produse locale și tradiționale sunt deschise astăzi publicului larg, iar ospitalitatea gazdelor este pe măsură. Turiștii se pot caza în casele tradiționale, cu miros de fân și mobilier autentic, pot degusta preparatele gospodinelor și pot lua parte la diferite activități meșteșugărești, pot vizita stânele și poienele spectaculoase. Nopțile magice, petrecute la foc de tabără, dezvăluie povești aparte.

”Până acum vizitatorii noștri au fost din străinătate, fără niciun fel de marketing. Doar au auzit unul de la celălalt că există locul acesta aici, în România și au venit. Mai degrabă, este vorba de o generație puțin mai în vârstă care a avut amintiri de zona rurală din Anglia sau din Franța. Deci oamenii de la 50 de ani și peste, până la 90. Vizitatori de vârstă mai înaintată care au căutat romantism și ceva ce nu se găsește în altă parte. Acum suntem descoperiți și de români, dar aici profilul este complet diferit. Profilul românului care vine la noi este mult mai tânăr, între 20 și 40 de ani, care are un job bun, să zicem corporatist, care trăiește în marile orașe și care simte că este prea îndepărtat de natură și de originea care contează pentru suflet, iar undeva simte că ceva le lipsește. Ei vin acum și ne descoperă și sunt foarte încântați că există așa ceva, că se poate trăi o viață mai liniștită și mai aproape de natură.

Sentimentul străinilor este faptul că regăsesc ceva au cunoscut în copilărie, iar pentru români este descoperirea a ceva ce le lipsește, care nu mai este, dar care contează foarte mult pentru sufletul omenesc”.

Astăzi, la Castelul Kálnoky de la Micloșoara se pot organiza diferite eveniemente private sau publice, de afaceri și nu numai. Un loc versatil, tradițional, care poate îmbina utilul cu plăcutul.

”Domeniul Kálnoky de la Micloșoara este foarte larg, de la căsuța mică albastră, până la Castelul Renascentist avem de toate aici. Avem și o cârciumă, unde se poate ajunge și unde se poate bea o halbă de bere sau un restaurant. Afară, în parcul Castelului, avem un cort unde se pot organiza nunți sau evenimente. Un cort mare cu o capacitate de 250 de locuri. Lumea se poate caza la noi, într-un cadru muzeal, în casele din sat care au fost refăcute ca acum 200 de ani, dar cu confortul necesar. Acem și activități pentru a învăța cum se face Kurtos Kalacs, colacul secuiesc, avem plimbare cu trăsura sau cu căruța pe dealuri și unde puteți să descoperiți un peisaj cultural care a existat de 800 de ani cel puțin și care nu s-a schimbat, cu pajiști de flori sălbatice. Facem și tururi la Cheile Vârghiș, unde este o peșteră. Lacul Sfânta Ana nu e departe, la fel și Lacul de smarald de la Racoș, deci avem foarte multe posibilități că merită să veniți într-un weekend.

Este un sat care nu numai că are un castel, dar are o arhitectură de sat foarte interesantă ce merită vizitată. Eu văd un viitor posibil cu un fel de turism mai dezvoltat, unde oamenii care trăiesc aici pot rămâne aici fără a pleca în străinătate sau în alte orașe mai mari, cu o viață mai bună, îmbunătățită cu serviciile care se pot da turiștilor dacă oamenii din sat iau parte mai bine la dezvoltarea serviciilor turistice. Asta cred că ar fi foarte interesant pentru toată lumea. Eu sunt convins că turismul este o soluție pentru acest sat, dar și pentru toate satele din Ardeal, pentru că fiecare este un muzeu. Fiecare are ba o Biserică foarte interesantă, fie un conac, fie ceva interesant din punct de vedere natural. Eu cred că se poate dezvolta în această direcție, ca în Toscana de pildă”.

Cu siguranță, contele Tibor Kálnoky și familia sa mai au multe de povestit, iar istoria locului, meșteșugul, tradițiile și bucatele, toate merită să fie descoperite în detaliu de către fiecare dintre noi.

La Micloșoara timpul pare că se oprește în loc. Uiți de griji, de probleme, de viața cotidiană și te încarci cu o energie aparte, recunoștință și istorie. Stabilește-ți din timp călătoria, planifică-ți totul în detaliu și bucură-te de fiecare clipă.

Foto: bobbyphotography.ro

Galerie FOTO completă: https://bobbyphotography.ro/project/miclosoara-covasna-domeniul-contelui-tibor-kalnoky-locul-de-care-e-indragostit-si-printul-charles/

ENGLISH VERSION: 

Transilvania leads us into thinking about history, the medieval spirit, castles, medieval fortresses, fortified churches, Romanian and Hungarian customs and traditions, nobles’ mansions, and also delicious dishes.

All these features attract thousands of tourists every year from all over the world, tourists who are eager to discover another culture, another history, another spot in the world. In fact, a piece of heaven, with flowery valleys and hills, tall mountains and dense forests.

The villages in Transylvania are still alive and full of stories and legends with warm-hearted and welcoming people.

Covasna, one of the counties in Transylvania, is known as the land of nobles’ mansions, sparkling mineral waters and breathtaking landscapes. And, if one wants to leave on a journey on the mansions road, they can’t miss the Kalnoky Castle, in Micloșoara, a former hunting mansion, today both a genuine Museum of the Transylvanian Life and a prestigious touristic destination.

Count Tibor Kalnoky is our host, a descendant of a long-living noble family in Transylvania and not only. The history of the Kálnoky family can be traced back to the mediaeval era.

After the Revolution in 1989, count Tibor Kálnoky, part of the 25th generation of this historical family which had been exiled, decides to move here, to this country, although he had been born in the West.

”I believe this is a standard fate for aristocratic families in Central and Eastern Europe, as everything that was under the Communist and Soviet rule. The happiest of us managed to make it out alive after World War II, and the happiest still managed to leave those countries. We, for example, went to America, but my uncle went to Australia, and another one of us remained in Austria – a happier instance. So, aristocratic families in Romania as well as those in Czechoslovakia and Hungary have spread throughout the world, after World War II and have found one another back somewhere in the world, were they couldn’t find their place”.

Reporter: Where did you find your place?

Tibor Kálnoky: I found it here after 2 generations.

”I grew up in France, studied in Germany and when I was 19 years old, I found, in one of the wardrobes, my grandpa’s trunk, with which he had left Romania. The trunk was full of love letters for his lover in the neighbouring village, in which he described the landscape, the people, the village and the buildings, in the most natural way; and I fell in love with this region, without ever having been here. I told my father that we had to go back there to see what our origins were and what this mysterious place was. He told me, “No, no we won’t go there because it’s a doomed place, and because our family suffered a lot there…” and he didn’t want to go back. After having put some serious effort into convincing him for two years, he finally said, “OK, let’s go.” We bought a tourist Visa and we came here to Romania in 1987, the bleakest period of the Romanian communism under Ceaușescu.

We discovered a pristine cultural landscape, people of character, a link between culture, live history and nature, and the local community. At that time, in ’87, at the age of 21, I made the decision to come back if I had the chance… and I had it, 10 years later.

The first thing that was necessary to be accomplished was the fall of communism and this happened two-three years later, in ’89-’90. Then, I had to build my own career which would allow me to come back. And that’s exactly what I did, and in ’97 I came back to Bucharest, for four years, and starting 2000- 2001, I have lived precisely here, in these villages”.

– Reporter: What was the first impact with Romania? What was the first impression about Romania, considering the fact that you lived in other countries and encountered other civilizations as well?

”- It would be better to talk about two types of impact. The first one is seen through the eyes of the visiting person, the tourist or I, the one who came here for the first time. I can talk about a charm, an appeal that cannot be described in words, something fantastic which cannot be found elsewhere in Europe: the culture, the historical villages and many others. It is a romantic, very beautiful and aesthetic landscape. This is the first impact that we feel when we come to Romania. Touristically speaking, this is the most important part.

On the other hand, if you want to do something here, if you want to move here and do something to develop and use what we have in our country as treasury and quality, then this is a different story. We are still living in a country based on extremely intricate procedures, bureaucracy, technocracy, but not meritocracy, unfortunately. It is a very difficult environment to handle if you do not belong here, and if you want to do something idealistic without entering into business, it’s not that easy. If you want to restore a building or historical monument, bureaucracy is a crazy thing with all the paperwork, lots of costly papers, which are ten times rejected by various authorities, who have something to say. Which is why, it’s very difficult, but it’s something different and you should be a monomaniac to do this only, because it is not easy at all.

There are three villages here in Covasna county: Micloșoara, Zălanului Valley and Crișului Valley. My family has been here within the local community for 800 years so it is not the fact that a count has come, it’s rather something which has to do with somebody who was part of the local identity and who has returned to the community. When I was first here, in ’87 people called me “Mr. Count” or “Count Kalnoky.” It’s rather an identity, more than a title. It’s like “doctor” or “ironsmith.” It’s more like a profession, an identity.

Communism was like a refrigeration to the rural society: it ceased to develop and after communism, everything started back from where it was left when communists had come here, as if those 50 years hadn’t even existed. We have reconnected with the community, with our identity and it is absolutely organic and normal to be count Kalnoky in this area. It is much more normal here than in London or Paris.

It is a title which existed, has existed and still exists, it is a historical title but to me, having a title is rather more connected to the area where you are from, than a social symbol”.

The story of the domain and particularly of the castle here starts in the XVIIth century when, in 1648, Kálnoky István III mentions the building of a stone house in Micloșoara. The house is passed down from generation to generation, count Dénes Kálnoky finally coming into its possession, towards the end of his life.

Its main purpose was that of a hunting mansion, although during the communist era it was nationalised and restructured so as to serve as a cultural place for the community. Abandoned by authorities, it was continuously degrading, soon reaching a deplorable condition.

– Reporter: How difficult was the whole process of restoring the mansion?

”- At Micloșoara, the mansion was a cultural place. Before that, it had been the premises for the communist “CAP” (the Agricultural Cooperative of Production – ACP) and a tailor’s, but when I took it over, it was more like a ruin than anything else. It was extremely degraded and my Foundation took it over with a view to building a guesthouse in order to collect enough money to restore the building, thinking that we would make it, but as it turned out that was not enough. A lot of money is necessary for a historical building of such dimension, and so we had to search for money elsewhere, which we did and found it, after five – six years, in Norway. It was a Norwegian grant, which we could access, and we worked for a very long time, for three years, fighting an incredible bureaucracy; and after 3 years we managed to give a new lease of life to this building”.

– Reporter: Who supported you all along?

”- The people who have been beside me all the time. First of all, my wife, because we work close to each other, we have the same opinions and the same aesthetic; she does the interior inside the houses. Then, my family: fortunately I have three sons. And then, the people who appreciate what we are doing, starting with Prince Charles and continuing with more distant families. But you know, for us, visitors and guests who come here are likewise important, because there’s a kind of collaboration between us: if you come here, stop by and spend some time, visit the museum, grab a coffee at the nearby alehouse or if you are precisely hosted in one of our guest houses, then this means we have come to collaborate, you support us in what we are doing and you’re giving us the necessary incentive to continue our work”.

Count Tibor Kalnoky is a close connection to His Royal Highness, Prince Charles. Having fallen in love with the Transylvanian lands, the heir to the British Royal Crown is now a real ambassador of the Romanian tourism.

”- Prince Charles came here two decades ago and saw what we were doing here. We once invited him here and when he left he said he liked what we were doing and that it was exactly what he himself wanted to do. He was looking for a heavenly spot for him personally, and asked us if we could collaborate. He described to me the ideal place he had in his imagination. We were having dinner at Micloșoara and as he was describing it, I said, “I have already heard about this place, I think I know where it is.” And I said, “…let’s change our schedule a bit, walk from Micloșoara over the hills and see where we get.” The next day we left and walked 18 kilometres over the hills, we stopped at a sheep yard where the shepherds offered us some cheese, and then we walked on to reach Zălanului Valley before the night set in. We went down to a house where he stopped and said, “This is exactly the house of my dreams” and then I said, “OK, let’s start work.” He bought the house, it was the main house of the village. Zălanului Valley is a small hamlet, where the Kalnoky family set up the first glasshouse in the Hungarian land, in the 1600s. This was the main house, which also offered surveillance in the village. He bought it and together we restored and renovated it”.

– Reporter: How did your friendship with Prince Charles start and how did you convince him to visit these lands?

”- There is a more distant family connection between Prince Charles and I, not only by Countess Rheday, because my great-great-great grandma was Countess Rheday in Transylvania, who had Kalnoky ancestors; but my great grandfather’s wife was Prince Albert’s cousin, Queen Victoria’s husband, well over 100 years ago. And since we invited him over to Micloșoara, he came here and has since fallen in love with this place. It wasn’t necessary for me to convince him too much, because he was already absolutely in love with what he had seen.

He has come and keeps coming here for almost two decades every year if possible. He was once ill and couldn’t come and now because of the virus he was also ill and unfortunately couldn’t come, but he comes every year. He usually comes to Micloșoara on his first day, where he has his own room, and then he goes on to Zălanului Valley. Every year we either take a stroll or go by cart through the hills, between the villages, and from here he either goes to Bucharest or elsewhere to support the projects he has developed in this area.

Let me tell you a few stories. One of them describes the atmosphere that the Prince finds here when he comes to us. We always walk through the hills, and between Micloșoara and Valea Zălanului there is a village, called Aita Seacă, where there’s a cemetery up on a hill. When he comes here, the Prince walks incognito and we walk through the villages, over the hills. We once walked to Aita Seacă and we didn’t see that there was this cemetery up on the hill, because there was no way we could see it from down there and we started climbing and walking and we didn’t know that there was a funeral up on the hill and that the whole village was gathered there with the men’s village choir. And when we reached the top, as if something heavenly was taking place, the choir, who was 20 meters across from us, started singing, and as we were standing on the hill, we heard this song so beautiful and emotional that we stopped and didn’t know what was going on. It was so emotional and beautiful, as if coming from nowhere, that the Prince was completely enthralled; going to Bucharest the day after, he told the President and Prime Minister about the happening on the hills, which was as if he had heard some angels. It had been something supernatural, something overly beautiful.

Another story, a funnier one now… you know that sometimes the Prince also comes by helicopter directly from Bucharest and he has to land on a hill. And it once happened that, just before the helicopter arrived, there was a cow, which, on seeing the spot with green grass, went there to graze exactly where the helicopter was supposed to land. When the helicopter arrived, there were all the security staff and the security agents. Six or eight of them went there to drive the cow away. And the helicopter above was waiting to land and the Prince could see everything from inside the helicopter. This lasted for about three to four minutes, until my wife came in a white shirt and started towards the cow, and at that moment, the cow started to run, dragging down all the security agents, who fell over. I captured everything on my camera. The helicopter finally landed and the Prince appeared with a large beam on his face.

Many have come from his family, but not as widely known: his cousins, for example. His son Harry would be one of the household names, eight years ago, in 2012. William had tried to come before his wedding, but it was impossible at that time, logistically speaking. He comes here often, but he is rather the one who is so much in love with Romania. I very much hope that his grandson, George, will be interested, because I believe he’s the one who inherited his love for nature”.

For some years the Kálnoky family has transformed the whole ground floor of the castle into a museum, which presents the material culture of the bourgeoisie and of the noblemen in Transylvania, in former centuries.

It was because there was nothing left inside the building that detailed research has been done and valuable objects have been retrieved, objects which represent the Transylvanian aristocrats’ lifestyle – starting from musical instruments and continuing with weapons, furniture and carpets.

”There is a rich cultural rural inheritance in Romania. There is also a great religious inheritance in Romania, which is still untouched. From Hungarians, we have these fantastic fortified churches: there is the Black Church in Brașov, with original tapestry and interior architecture. Every village in Romania can be an ethnographic museum if it so shall be. What is missing from here though, because it was totally exterminated, is a more developed noblemen’s culture, the culture of a social class who formed the great culture. The aristocratic culture is nowhere to be found, because the mansions and castles had been destroyed, neglected, many of which are now in ruins and none of them hosts an interior dating back from 100, 200 or 300 years ago. We said to ourselves that if we were to renovate such a castle, this would not be a proper place to make an ethnographic museum yet, and we thought of rather showcasing life as it unfolded in those years in a castle. Each room hosts a different type of furniture, there are different styles: here we have a Biedermeier style from the beginning of the 1800s, then there is a Baroque room, another Altdeutsch one, which is of the late 19th century. We want to reintroduce a little bit of the aristocratic identity, where that is missing.

The interior has been gathered from pieces from here and there: we found some pieces of furniture in the villages, we bought and bought antiquities back and thus reconstructed the furniture. Here we have a cabinet which is very close to my heart, a cabinet with glass objects which originate in my family’s glass house in Zălanului Valley, and there is a candle holder which is at least 300 years old and which was made after a model in Murano, Venice. This means that 300 years ago we had a cultural life as developed here as in Venice or in the West. And this is something that people have forgotten. What we can nowadays see in Romania are the traces of communism, which left a destructive regime behind. We do not know that 300 years ago people had an advanced culture and this is what we’re endeavouring to show Romanians and people who live here.

We have gathered objects for almost three years, we have done some research, talked to people, made announcements. There are four corners in the basement which we made into the Knights’ Room. And because we are in Transylvania, we need to have different ethnic corners: there is a German corner, a Hungarian one, a Romanian one and one which belongs to my wife”.

– Reporter: Who is going to carry this tradition on?

”This part with who is going to carry on the family tradition is always an important matter to a dynasty. There is always the big question and in our tradition there had to be at least three sons. The first one would go to work, the second one would become a priest and the third one would be the family heir. Today I am happy because I have three sons and I very much hope that either only one of them, or they all three together, in a team, will further what I have started here. This is how I feel, that after 20 years I am personally half way through. Here in Micloșoara. I did the most, I have a more holistic vision for it, because we also have blue wooden houses, more representative stone village houses, and even a Renaissance Castle. We cover the whole possible spectre of a Transylvanian village and this is what we are offering our visitors.

In Zălanului Valley, we built a corner, a retreating corner for Prince Charles, like a small neighbourhood of the village. This is where we need to preserve the character of a small village, a hamlet. In Crișului Valley, there is a larger castle with a historical horse stable, and a pen, which was totally destroyed by the CAPs (the Agricultural Cooperative of Production-ACP). There is a lot of work involved there; I would personally need another twenty years to have my vision come to fruition and leave it to the next generations.

My sons are still young. I don’t want them to feel constrained to do this. This should come from inside their hearts easily and not heavily, like a burden, as if: “we have to pass this on.” This won’t be any good and here is the big question, if what we are now doing in Romania is welcome and has a future after this situation with the virus will have been long forgotten. Our only income is from tourism and this is a big question mark for the future, if what we are doing is viable, if it makes sense, if we can live on this”.

The Kalnoky domain, the Museum of Transylvanian Life, the Castle, ”Stone Pub,” a small shop with local and traditional products are today open to the public at large and the host’s hospitality is up to one’s expectations. Tourists can be accommodated in traditional houses with authentic furniture, smelling the scent of fresh hay, can sample traditional dishes and take part in different craftwork activities, visit the sheep yards and enjoy the spectacular clearings. The magical nights spent around the campfire reveal special stories.

”Up until now, our visitors have been foreigners who did not come here because of marketing reasons. They simply heard from one another that this place existed here in Romania and they came. We are talking about an older generation rather, who had rural memories from either England or France. That is to say, people of 50 years of age and over, up to 90, visitors of an older age who were in search of some romance, something that cannot be found elsewhere. Now we are being discovered by Romanians as well, but here the profile is completely different. The profile of the Romanian who comes here is much younger, of between 20 to 40, young people who have a good job, let’s say working in a corporation, living in the big cities, and feeling that they are too far from nature and the origins which count for the soul, and who feel that there’s something missing. They are now coming and discovering us, being delighted that something like this exists, and that people can lead a more peaceful and close to nature life.

The foreigners’ feeling is that they find something that they experienced in their childhood, whereas Romanians find something that they are missing, that there no longer is, but which matters deeply to the human heart”.

Today, the Kalnoky Castle in Micloșoara can host a variety of private or public events, businesslike or otherwise. A versatile, traditional place, which can reunite business with pleasure.

”The Kalnoky domain in Micloșoara is quite extensive, comprising everything from the small blue house up to the Renaissance Castle. We also have an alehouse, where people can come and drink beer, and a restaurant. Outside, in the Castle Gardens, we have a tent where we can organise weddings or other events, a big one with 250 places. People can be accommodated here inside the museum, or in the village houses, which have been renovated so as to look like 200 years ago, but with the necessary comfort. We also have activities like teaching how to make Kurtos Kalacs, the Hungarian dish, driving people in a chariot, or in a cart over the hills to admire a cultural landscape that has existed for over 800 years and which has not changed, with its wild flowery meadows. Saint Anne lake is not far from here, as is the Emerald lake in Racoș. All in all, we have so many activities that it is worth a weekend visit.

This is a village that not only has a castle but it also has a very interesting village architecture, which is worth visiting. I can see a possible future here with a sort of more developed tourism, a place where people who live here can remain here without having to leave abroad or go to other big cities, with an improved life standard, out of the services which can be offered to tourists if the people in the village assume a bigger part in the development of touristic services. This, I believe would be very interesting for everyone. I am convinced that tourism is a solution for this village and for all the villages in Ardeal, because each and every one of them is a museum in itself. Each has either got an interesting church or a mansion, or something natural which is interesting. I believe this region can develop in this respect, like Toscana, for instance”.

For sure count Tibor Kalnoky and his family would have much more to say, and the history of the place, the craftsmanship, traditions and dishes, they all deserve to be discovered by every one of us in detail.

In Micloșoara, time seems to remain still: one forgets about their problems, their daily life, recharging themselves with a different type of energy, gratefulness and history. Plan your trip ahead, plan everything in detail and enjoy every moment of it.

Ludovic Orban, cel mai bun exemplu de AȘA NU. De văzut până la final

Încă de la declanșarea pandemiei de COVID-19 în România, dar și de la declararea stării de urgență, cele mai importante persoane din politica românescă, cei care ar fi trebui să ofere un exemplu bun de urmat în rândul cetățenilor, și-au încălcat propriile reguli.

Astfel, am surprins într-un video cele mai mari greșeli ale unuia dintre cele mai importante personaje din timpul pandemiei de coronavirus și nu numai, premierul Ludovic Orban, care la fiecare apariție a oferit un exemplu negativ pentru cetățeni.

55 de ori în aproximativ 30 de minute

Acestea fiind zise, la fiecare apariție în spațiul public, premierul are masca ba sub nas, ba sub bărbie și o atinge de zeci de ori, contrar recomandărilor specialiștilor în sănătate, toate acestea reprezentând încălcările celor mai importante reguli din această perioadă: “Nu-ți atinge masca!” și “Nu țuși în pumn sau palmă!”.

Spre exemplu, într-una dintre apariții, la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, a reușit performanța de a-și atinge masca de 55 de ori, în aproximativ 30 de minute. Așadar, se pare că Ludovic Orban s-a încăpățânat să respecte propriile reguli, pe care le impune întregii populații și pe care cea mai mare parte le respectă deja.

Deși au trecut luni de zile de când ne luptăm cu această pandemie, greșelile persistă în fiecare apariție.

VEZI AICI ÎNTREGUL VIDEO

Ține minte!

Chiar dacă Ludovic Orban nu este cel mai bun model de urmat în ceea ce privește purtarea măștilor de protecție, trebuie să știi foarte bine regulile și să le aplici pentru a evita infectarea cu COVID-19.

1. Spală-te pe mâini înainte de a pune masca

2. Identifică partea de sus, unde se află banda metalică sau marginea tare

3. Pune masca cu partea colorată spre exterior

4. Așază banda metalică deasupra nasului

5. Acoperă gura, nasul și bărbia

6. Potrivește masca pe față pentru a nu rămâne spații libere

7. Evită să atingi masca!

8. Scoate masca apucând-o de barete

9. După folosire, aruncă imediat masca, de preferat într-un coș cu capac

10. Spală-te pe mâini după ce arunci masca

11. Țușește și strănută doar în pliul cotului sau în batistă!

Brașovul, pe timp de pandemie de COVID-19. Orașul așa cum nu l-ai mai vazut niciodată!

În timpul pandemiei de COVID-19, imagini cu mai multe orașe goale, pustii din cauza fricii de virus au apărut în mediul online.

Așadar, am realizat și noi un videoclip cu orașul Brașov, unul dintre cele mai vizitate orașe din România. Imaginile au fost surprinse chiar de sărbătorile pascale, atunci când, de regulă, orașul era ca un furnicar în goana după alimente pentru mesele îmbelșugate și cadourile pentru cei dragi.

Anul 2020 a fost diferit, complet diferit și cu toții sperăm să nu mai trecem prin asemenea momente grele. Ei bine, iată cum s-a conformat lumea regulilor impuse de pandemia de COVID-19 și de starea de urgență.

Iată cum arată unul dintre cele mai vizitate oraşe ale ţării, acum, pustiu:

Muncă multă, o echipă dedicată, spectacol, emoții. Eurovision 2020 #ealtceva

Eurovision înseamnă mai mult decât un spectacol, unul televizat, o selecție a unei piese/artist și gata. An de an o echipă complexă, dedicată 24/7, luptă ca România să ajungă pe primul loc al celui mai important concurs internațional de muzică, Eurovision Song Contest. Și este lesne de înțeles că echipa asta, una mare de altfel, este formată din mai multe echipe care lucrează fiecare pentru buna desfășurare a fiecărui pas. De la pregătiri, până la selecție și până la finalizarea marelui eveniment internațional.

O muncă intensă ce se desfășoară pe parcursul unui an de zile, an de an. Așa cum ne-a explicat în exclusivitate, Liana Stanciu, șef al delegației României la Eurovision, ”munca pentru următoarea ediție Eurovision începe imediat ce s-a terminat actuala ediție”.

Și fiecare dintre noi ar trebui să înțeleagă că nu ține 100% de noi pentru a obține un rezultat cât mai bun în concursul internațional. Dar echipa României dă 100% tot ce poate pentru a oferi un show cât mai perfect acolo, la marele eveniment.

Eurovision 2020 #ealtceva

Da, am fost la Eurovision 2020, Selecția Națională, și a fost cu adevărat altceva. Începând de la faptul că TVR a ales direct un artist, la un show incendiar, în stilul evenimentului internațional. Roxen a interpretat cinci piese, compuse special pentru Selecția Națională, iar publicul și juriul și-au ales melodia preferată cu care artista să ne reprezinte la Rotterdam.

Conceptul regizoral al întregului spectacol şi al celor cinci show-uri care au intrat în concursul de selecţie naţională au purtat semnăturile lui Dan Manoliu şi Bogdan Păun.

”Tot vizualul, filmul și fiecare videoclip în parte reprezinta stările pure și energia ei interioară materializate, transpuse în forma realității fizice prin culori, natură, spații ce par desprinse dintr-un vis”, a susținut Bogdan Păun.

Pregătiri intense pentru o ediție de excepție

Sute de oameni lucrează intens pentru pregătirea fiecărei ediții Eurovision. Așa s-a întâmplat și anul acesta.

Aproximativ o săptămână a durat amenajarea Sălii Sporturilor din Buzău și câteva zile pentru strângerea tuturor echipamentelor.

Cea mai intensă activitate a fost aceea de montare a scenei şi a fundalului, un perete de imagine LED de peste 300 metri pătraţi. La distanţă de circa 12 metri de acest perete, a fost amplasată o mare scenă circulară, care a permis artiştilor să aducă actul artistic în mijlocul publicului prezent la Buzău.

România a ales: Roxen ne va reprezenta la Eurovision Song Contest 2020 cu piesa „Alcohol You”

Roxen urca, în luna mai, pe scena de la Rotterdam şi reprezintă România la Eurovision Song Contest 2020 cu piesa “Alcohol You”. Decizia a fost luată în proporţie egală de public şi de juriul de specialitate, în cadrul spectacolului Finalei Naţionale organizată de Televiziunea Română duminică, 1 martie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău.

Asemenea noului mecanism de selecţie, şi spectacolul de duminică s-a plasat sub sloganul #ealtceva, aducând numeroase elemente în premieră pentru public. Astfel, “concurenţii” Finalei din acest an au fost cele cinci show-uri care au “luptat” pentru a se califica în faza internaţională. Numitorul comun al acestor show-uri a fost Roxen, care a dat dovada talentului, a versatilităţii interpretative şi a nivelului său tehnic de pregătire pentru fiecare dintre cele cinci piese.

Roxen, emoții mari pentru Rotterdam 2020

“Alcohol You este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia “Alcohol You” să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni” a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului.

De muzică şi de producţia piesei „Alcohol You” s-a ocupat Viky Red, iar textul a fost scris de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac. Breyan Isaac este cântăreţ, compozitor, producător şi pianist american, deţinător al unui premiu Grammy. “Modul în care Roxen transmite această piesă e uluitor, mă surprinde de fiecare dată. O simte şi mă bucur că interpretarea ei a ajuns la public şi la juriu. Vom continua să lucrăm împreună şi vom face tot posibilul să mergem la Rotterdam cu cea mai bună variantă a piesei şi cu un show impresionant”, a declarat Viky Red, producătorul piesei Alcohol You.

Un imn al iubirii universale

Piesa este un autentic imn al iubirii universale, iar pe scena de la Buzău, piesa “Alcohol You” a adus un show puternic, dominat de nuanțe de violet și turcoaz, în care au fost sugerate astralul, starea de acceptare, conexiunea, găsirea liniștii interioare. Scena a fost dominată de elemente astrale, de lună, eclipsă, elemente care au rezonat cu emoţiile şi sentimentele piesei şi întreg spectrul de emoţii transmise de Roxen: tristeţe, disperare şi, în final, speranţă.

La finalul unui spectacol extraordinar care a adus pe scenă, alături de Roxen, artişti români precum Elena Gheorghe, Connect-R, Dora Gaitanovici, dar şi invitaţi speciali din străinătate, precum Loreen (Suedia), Ulrikke Brandstorp (Norvegia), Sandro (Cipru) și Natalia Gordienko (Republica Moldova), au fost anunţate punctele primite de fiecare dintre cele cinci piese.

Piesa “Alcohol You” s-a clasat pe primul loc cu 10 puncte (5 primite de la juriu și 5 de la public), urmată, în ordine descrescătoare, de Storm (6 puncte), Cherry Red și Colors la egalitate (câte 3 puncte) și Beautiful Disaster.

”Am ştiut că va fi “Alcohol You” din primul moment în care am auzit piesa, era doar o schiţă proaspăt ieşită din tabăra de creaţie.  Este un cântec plin de forţă, despre iubire, despre felul în care alegem să gestionăm tristeţea, despre curajul de a alege ce ne face mai puternici. Melodia este hipnotică, versurile sunt complexe, întregul concept conturează o călătorie iniţiatică. Piesa învingătoare în Finala Naţională, cu noul său format apreciat deopotrivă de fanii şi presa Eurovision, are potenţialul de a ne duce foarte sus în clasamentul de la Rotterdam. Mulţumesc publicului care a fost alături de noi, mulţumesc colegilor din echipele TVR şi Global Records! De asemenea, mulţumim partenerilor locali şi publicului din Buzău pentru implicare, pentru căldură cu care ne-au primit şi pentru sprijinul în a oferi tuturor un spectacol care, cu adevărat #ealtceva. Felicitări, Roxen, multă energie şi putere de muncă pentru perioada următoare!”, a declarat Liana Stanciu, șef al delegației României la ESC2020.

Un public senzațional la Buzău

Câteva sute de persoane au avut ocazia de a participa la spectacolul Eurovision, Selecția Națională, în Sala Sporturilor din Buzău. La fel ca în fiecare an, organizatorii evenimentului îi îndeamnă pe oameni să fie parte din spectacol, să aplaude, să se bucure de show și să anime momentele artistice.

Spre deosebire de alți ani, spectatorii de la Buzău au fost cu adevărat energici. Au scandat numele artistei ce ne va reprezenta la Rotterdam, piesa preferată, i-au încurajat și pe invitații străini ce vor participa la concursul internațional și nu numai. Publicul de la Buzău a fost cu adevărat incredibil. S-a creat o atmosferă unică, altceva.

Eurovision 2020, pe 12, 14 şi 16 mai, la Rotterdam

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de țări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa “Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă).  Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţ ărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 din luna mai vor fi transmise live pe TVR 1, TVRi, TVR Moldova.

Fărșangul, tradiția merge mai departe în Harghita. Iarna a fost ”îngropată”

Foto: bobbyphotography.ro
Foto: bobbyphotography.ro

O nouă ediție a Fărșang-ului sau balul de Lăsata Secului a avut loc în județul Harghita. Tradiția este dusă mai departe de tinerii care ”înmormântează” iarna, se costumează și petrec de dimineață până seara.

În fiecare an evenimentul se ține într-o localitate diferită. Dacă anul trecut a fost la Sândomnic, anul acesta a venit rândul celor din localitatea Lăzarea să organizeze eveniemntul.

O atracție pentru turiștii de pretutindeni

Balul de „farșang” este un eveniment plin de veselie, unde gluma a fost obligatorie. An de an, la acest eveniment ajung turiști din toate colțurile țării, dar și din străinătate.

În cadrul tradiţionalului bal de Lăsata Secului, Iarna a fost „înmormântată”, în mod simbolic, urmând ca noul spirit să renască înainte de intrarea în Postul Paştelui.

Îngroparea ierinii și alungarea spiritelor rele

Deși se spune că este o tradiție păgână, ritualurile localnicilor înseamnă ”îngroparea” iernii și alungarea spiritelor rele. Grupuri de tineri se maschează și port cu ei o mascotă pe care o deplâng în glumă.

Împreună cu un alai, tinerii merg în curțile sătenilor, acolo unde țin un mic ritual, iar mai apoi se bucură prin dans și bucate alese. Vizitatorii sunt serviți cu preparate locale, precum pâine cu untură și ceapă, pâine cu pate sau brânzeturi locale, dar și cu pălincă făcută în casă.

Seara, mascotele fiecărui grup sunt arse în crentrul satului, în speranța de a alunga spiritele rele.

Secretul tradiției interzise

Oamenii locului spun că iarna grea și gerul cu temperaturi de până la -30 de grade Celsius, face ca tradiția să fie dusă mai departe și ca oamenii să își dorească să vină mai repede primăvara. În acest fel organizează Fărșangul și se bucură că vremea se mai încălzește.

Etnografii sunt de părere că „fărșangul” este un obicei care datează de pe vremea păgânilor, dar în spațiul lingvistic maghiar a intrat abia în Evul Mediu. Balul de fărșang se ținea pe ascuns și în timpul dictaturii comuniste, chiar dacă fusese interzis.

Foto: bobbyphotography.ro
Imaginile sunt de la evenimentul de anul trecut, de pe data de 2 martie 2019, de la Sândominic, județul Harghita. Cea de a XXVII-a ediţie a evenimentului ”Carnavalul măștilor tradiționale din Harghita”, sau Fărșangul.

O escapadă de weekend? Alege Sighișoara – recomandări și prețuri pentru 2 zile!

Foto: bobbyphotography.ro
Foto: bobbyphotography.ro

Atunci când îți dorești un moment de liniște, de relaxare, intim, un loc pentru o plimbare în doi, o escapadă de weekend, poți alege Sighișoara. Două zile sunt suficiente pentru a putea vizita orașul și pentru a te bucura de o ieșire din rutină.

Unde ne cazăm?

Sighișoara este singurul oraș-cetate medieval locuit din Europa de Sud-Est din patrimoniul UNESCO. Așadar, îți recomandăm să găsești un loc de cazare în centrul istoric. Străduțele înguste și pietruite, casele medievale și liniștea locului îți vor da un sentiment deosebit.

Un loc de cazare ideal vei putea găsi cu ajutorul aplicației Airbnb. Prețurile pornesc de la 80 de lei pe noapte, pentru două persoane, în funcție de tipul cazării. (Întreaga locuință, cameră privată sau cameră de hotel/pensiune).

Fă-ți cont nou pe Airbnb și primești 220 de lei la prima rezervare pe care o faci în aplicație. Practic, te-ai putea caza gratuit la Sighișoara. Click AICI!

Unde mâncăm?

Dacă am stabilit cazarea, iată câteva locuri interesante unde poți să iei micul dejun, prânzul și cina. Casa Kuhn, Casa cu Cerb, Casa Vlad Dracul, sunt doar câteva localuri din cetate unde poți mânca preparate alese, gustoase, și la prețuri accesibile.

La câțiva pași de Turnul cu Ceas însă, găsiți localul Concordia. Aici este musai să ajungeți pentru cel mai bun burger din oraș, pentru cele mai bune paste și pizza. Dar găsiți și preparate sofisticate, toate fine dining.

Foto: bobbyphotography.ro
Foto: bobbyphotography.ro

 

Cetatea Sighișoara este înconjurată de un zid de 930 m și 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi.

Ce să facem?

  • Poate cel mai atractiv obiectiv este Turnul cu Ceas, sau turnul poartă. Are o înălțime de 64 de metri și se poate vizita. Prețul unui bilet este de 15 lei pentru adulți și 7 lei pentru elevi/studenți. Până să ajungeți în vârful turnului veți putea vizita câteva săli cu obiecte medievale, arme, dar și cu o machetă a cetății. În plus, în turn veți putea vedea și cele șapte statuete, câte una pentru fiecare zi a săptămânii. În fiecare noapte, la miezul nopții, statueta se schimbă. Istoria acestora o veți afla chiar voi, de la fața locului. Este interesant și merită.
  • Biserica Mănăstirii este chiar lângă turnul cu ceas. O biserică istorică impunătoare.
  • Muzeul armelor medievale.
  • The Dracula Investigation este o expoziție interesantă și inedită despre viața lui Vlad Dracul. Cu siguranță îi surprinde atât pe cei mici cât și pe cei mari.
  • Scara acoperită sau scara școlarilor (un tunel de scări, am spune noi). Urcați 176 de scări pentru a vizita un alt loc special. Biserica din Deal, dar și Liceu Teoretic Joseph Haltrich. Zilnic, sute de copii urcă pe deal pentru a putea ajunge la școală.
  • În plimbarea vostră căutați parcul Petőfi Sándor. Alături de el veți găsi și Turnul Cizmarilor, dar și Catedrala Romano-Catolică Sf.Iosif.
  • Nu în ultimul rând, Piața Cetății. De aici vă recomandăm să luați unul dintre ”trenulețele turistice” și să faceți un tur al orașului. Durează aproximativ 15-20 minute și costă 10 lei de persoană.
  • În afara zidurilor cetății, vă recomandăm să vizitați Biserica Ortodoxă Sfânta Treime, aflată lângă râul Târnava Mare.
  • Un alt loc excelent de unde aveți o panoramă excelentă asupra orașului este Camping Restaurant Vila Franka. Căutați așa pe GPS și veți ajunge în 5-10 minute cu mașina.

Cât cheltuim în total?

Cazare: 150 lei (cost mediu/noapte) x 2 zile = 300 lei / 2 persoane. Dar puteți beneficia re o reducere de 220 de lei la prima rezervare prin Airbnb.

Masă: 60 lei (cost mediu/masă) x 2 mese/zi  x 2 zile = 240 lei / 2 persoane / 2 zile. Micul dejun îl puteți avea inclus la cazare.

Atracții: 70 – 100 de lei / 2 persoane. Cost total estimat pentru o parte dintre atracțiile menționate mai sus. Majoritatea locațiilor nu percep taxă de vizitare.

Total: 640 lei / 2 zile / 2 persoane. Puteți reduce aceste costuri la numai 340 de lei (aproximativ), pentru două persoane, dacă alegeți cazarea prin Airbnb.

Dor de bucatele bunicii? Ce spui de ”tradiție într-o cutie”, de la 7BUCATE – unboxing

Cu toții cred că suntem atenți atunci când cumpărăm mâncare, sau cel puțin așa cred că ar trebui să fim. De multe ori însă timpul ne face să mâncăm la întâmplare, repede și de cele mai multe ori nesănătos.

Dar unde mai este mâncarea sănătoasă, tradițională, naturală? De unde o mai cumpărăm? Unde este gustul desăvârșit de altă dată?

Ei bine, despre mâncare naturală și preparate din cămara bunicii ne povestește cel mai bine Cosmin Daneș de la 7BUCATE. Inginer de meserie, a pornit în vara lui 2019 o micuță afacere care se ocupă cu livrarea de produse tradiționale adunate de la gospodari din diferite colțuri ale țării.

”Ideea a venit din încercarea de a fi mai selectivi în privința alimentației, procurăm pentru noi din diverse surse alimente ”mai curate” și am zis că ar fi un serviciu pe care mi-ar plăcea să-l primesc. Nu am auzit să existe așa ceva, așa că am pus în practică. La început formam pachetul din două preparate din carne, două produse lactate și trei produse din cămară (dulci, sărate: zacuscă, miere, gem, ș.a.m.d); a rămas așa deși ne ghidăm în primul rând după gramaj, apoi după numărul produselor și… ne place”, ne-a povestit Cosmin Daneș.

De ce vorbim despre produse tradiționale?

Uneori poate că vi se face dor de țară, de mâncarea bunicii, de brânza proaspătă care scârțâie între dinți sau de șunca afumată. De o ceapă tăiată lângă acestea, dar și de o zacuscă delicioasă, întinsă pe o felie de pâine caldă.

”Produsele tradiționale au fost printre preferințele noastre, am considerat că acolo este mancarea sănătoasă în rețetele tradiționale, preparate cu ingrediente natuarle, era autentic și acest lucru conferea încredere. Acest lucru ni s-a confirmat și din parte clienților, dar și din partea producătorilor, fiind și un trend, am avut șansa să descoperim mulți producători mici și mari de la care am învățat lucruri interesante”, spune Cosmin.




De unde vin produsele livrate de 7BUCATE?

”Produsele vin din toată țara, câteva exemple sunt produsele lactate atestate tradițional din județele Hunedoara, Alba, preparate din carne atestate tradițional din Constanța, preparate din carne bio din Bihor, preparate din carne de vânat, miere bio din Bunești, de la producatori mici din locuri precum Loman, Mesendorf (fiecare cu specificul lui) și multe altele pe care încă le mai descoperim.”

Ce produse primesc clienții 7BUCATE?

”Am păstrat categoriile: preparate din carne, lactate și cămară. Se poate opta și pentru pachetul #doarlactate (exclusiv lactate), sau fără carne, fără dulce, întrucât am început personalizarea cutiei în funcție de preferințele clientului. Cu timpul, încercăm să oferim o cutie care ”știe” preferințele și în același timp aduce în atenție produse noi. Acest lucru salvează mult timp și multă energie pentru client.

Clientul nostru dă importanță alimentației, apreciază atât produsele autentice cât și un produs, dacă putem spune, high end și care se bucură să aibă parte de un ”tur culinar” periodic comprimat într-o cutie (expresia asta îi aparține unuia din primii clienți)”, ne-a mai spus Cosmin Deneș.

”Cutia cu de toate”, livrată în București și Ilfov

Momentan ”cutia cu de toate”, cu produse tradiționale, se livrează doar în București și Ilfov. Vorbim de o afacere la început de drum care se va extinde cu siguranță în toată țara. Cel puțin noi asta sperăm pentru că ideea este unică, foarte bună și… sănătoasă.

”Este important ca produsele să ajungă în condiții optime la clienți și facem tot posibilul să ne asigurăm de acest lucru. Momentan livrarea se face în București și pe raza județului Ilfov, în condiții de temperatură controlată. Lucrăm la o soluție și în curând va fi posibilă livrarea în toată țara, fără a compromite calitatea serviciului.”




Extinderea la nivel național ar fi una benefică în condițiile în care feedback-ul celor care au achiziționat deja ”tradiție într-o cutie” a fost unul cât se poate de bun. Iar acest lucru îl putem confirma și noi.

”Din viziunea noastră, și cred că e una realistă, reacțiile sunt încurajatoare, ne-am bucurat de un feedback pozitiv din piață și de un trend ascendent, mai mult decât ne așteptam. Sigur că preluăm și aplicăm și sugestiile de îmbunătățire, iar câteva ne-au ajutat foarte mult, i-am simțit pe oameni foarte solidari din acest punct de vedere”, a completat Cosmin Daneș, inițiatorul 7BUCATE.




Așadar, puteți încerca și voi un tur culinar cu produse tradiționale, mereu altele, în fiecare lună. Practic, vă puteți face un abonament, iar preparatele ajung la ușa dumneavoastră.

Am încercat și noi ”cutia cu de toate” de la 7BUCATE și putem să vă asigurăm că merită pe deplin să încercați și voi măcar o dată. Este aproape imposibil să nu rămâneți impresionați, iar gustul… prea bun, mult prea bun.



O poveste despre ciocolată. ”Pralin” Cisnădie. ”Dumnezeu le-a dat îngerilor aripi și oamenilor ciocolată”

Foto: bobbyphotography.ro

În fiecare an de sărbători rafturile magazilelor sunt pline de figurine de ciocolată. Le vedem, le cumpărăm, le oferim sau le mâncam, dar de puține ori ne întrebăm cine le face și cum sunt făcute.

Întrebarea aceasta ne-am pus-o noi, așa că am ajuns în inima Transilvaniei, la Cisnădie, județul Sibiu, la fabrica de ciocolată ”Pralin”. O fabrica mică din care ies cele mai mărețe și deosebite dulciuri, ce împodobesc orice masă, orice sărbătoare, orice cadou și bucură orice om.

Poate cea mai bună ciocolată din lume se face la acolo. Poate. Nu știm sigur. Dar suntem convinși că ciocolata lor ajunge în toată lumea.

Povestea ”Pralin” este veche, dar a luat naștere din pasiunea pentru ”frumos”, așa începe Florin Bălan, maestru ciocolatier și manager al ”Pralin”, interviul despre fabrica de dulce și de bucurie.

Foto: bobbyphotography.ro

Povestea ”PRALIN”

Povestea a început în anul 2000, atunci când Florin Bălan a ajuns pentru prima dată în Olanda. A văzut despre ce este vorba, s-a îndrăgostit iremediabil de această meserie și de ciocolata adevărată și a decis că România trebuie să aibe așa ceva.

L-am găsit, într-o zi de weekend, pe Florin Bălan, maestrul ciocolatier, alături de ”artiștii săi” angajați. Așa ne-am gândit noi să le spunem, pentru că fiecare persoană care lucrează în această manufactură are un talent desăvârșit și o pasiune pentru ciocolată.

Ne-au arătat și nouă cum se face o figurină de ciocolată, de la cap la coadă, sau mai bine zis, de la căciuliță până la sacul cu jucării al Moșului. Iată procesul!

Florin Bălan și-a proiectat o cu totul altă carieră, dar viața l-a dus spre alte tărâmuri, dulci… Are o experiență de zeci de ani în domeniu, este arbitru internațional la concursurile de ciocolată și a lucrat cu ciocolatieri cu stele Michelin. Are cunoștințe în toată lumea și este apreciat pentru figurinele de ciocolată, pralinele și specialitățile pe care numai el știe cum le face cu foarte foarte multă atenție. Totul, într-un laborator foarte bine pus la punct, cu temperatură controlată în fiecare minut, umiditate controlată în fiecare secundă și angajați impecabili.

Ciocolata de la Cisnădie, Sibiu, ajunge în toată lumea, la companii de renume, autorități, personalități și nu numai.




De ce este o ciocolată specială?

Poate vă întrebați ce este așa special? Ei bine, ciocolata pregătită la ”PRALIN” nu numai că este făcută cu ingrediente naturale și este lucrată manual, ci poate lua orice formă și poate construi orice poveste. Artistul Florin Bălan ne-a povestit despre nenumăratele comenzi speciale, unele chiar ciudate, solicitate de clienți. În plus, ciocolata cu aur sau cu cristale Swarovski este nelipsită din cerințele pofticioșilor.

Foto: bobbyphotography.ro

Meseria care nu există în nomenclator

Meseria de ciocolatier nu există în nomenclatorul de meserii din România. Practic, dacă ești ciocolatier în această țară… nu exiști!?

Florin a ales însă, să practice această ”meserie”, aici, acasă, în România, deși i s-a spus că dacă ar fi fost ciocolatier în America ar fi fost deja miliardar.

L-am întrebat totuși ce ar face dacă ar lua-o de la capăt. Ne-a răspuns că tot de ciocolată s-ar ocupa, dar nu în România.




Mesaj către politicieni

Ciocolatierul Florin Bălan spune că e greu să faci ciocolată în România mai ales dacă nu ai susținere din partea statului, iar cel mai probabil, în viitorul apropiat, manufacturile de acest gen, și nu numai, vor dispărea.

Mai mult, despre moștenire nici nu poate fi vorba. Tinerii din ziua de azi nu mai au răbdare, iar statul nu acordă atenție unor lucruri ”mici”. Tocmai de aceea, Florin le-a transmis și un mesaj politicienilor, acela de a nu-i mai ”ajuta” pe cei care chiar fac lucruri cu adevărat deosebite în această țară. Cu cât îi ajută mai mult, cu atât îi încurcă. Politicienii să-și vadă de politică, iar ciocolatierii de ciocolată, așa cum pot.

Ciocolată adevărată 

La ”Parlin” Cisnădie se pregătește ciocolată doar pe comenzi speciale, în cea mai mare măsură. Materiile prime sunt atent alese, de cea mai bună calitate și vin din America Latină, Franța, Belgia, și nu numai.

Maestrul ne-a povestit despre cum trebuie să fie o ciocolată adevărată și gustoasă, despre faptul că trebuie se spargă în gură, să fie crocantă atunci când muști din ea și mai ales… o ciocolată perfectă nu are nevoie de surplus de zahăr. Asta înseamnă că nu îți va fi sete după ea. Așa este și ciocolată făcută la Cisnădie, iar Florin ne asigură de acest lucru. Ba chiar am încercat-o și noi și vă garantăm că a avut dreptate.




”Dumnezeu le-a dat îngerilor aripi și oamenilor ciocolată”, așa ne-a spus maestrul ciocolatier Florin Bălan.

Nu este ușor să faci ciocolată, iar degustarea ei ar trebui făcută cu respectarea anumitor condiții. În primul rând, și cel mai important, să NU țineți niciodată ciocolata în frigider. De ce? Veți afla răspunsul, în materialul următor.

În prag de sărbători vă prezentăm povestea ciocolatei de la ”Pralin” Cisnădie și a lui Florin Bălan. Vizionare plăcută!




Emoție, pasiune și talent. Descoperă magia sărbătorilor!

Sărbătorile de iarnă nu înseamnă doar cadouri frumoase, revederea cu cei dragi, fuga după cumpărături, trafic, curățenie, mâncare, stres pentru diverse lucruri, finalizarea diferitelor sarcini, bilanțuri, etc. Să ne amintim totuși că sărbătorile de iarnă au în prim-plan Crăciunul, adică Nașterea Domnului.

Și da, spiritul Crăciunului înseamnă, într-o oarecare măsură, cele menționate mai sus, dar este nevoie și de un moment de liniște, de rugăciune, de curățire sufletească, de dragoste. Ei bine, am regăsit toate acestea într-o biserică din Brașov. Acolo unde un grup de copii au creat magia. Prin inima lor curată și vocea lor de aur.

Ascultă-i!


(Setați video-ul la claritate maximă! *Acesta este doar un moment din concertul copiilor. Concertul integral îl regăsiți mai jos.)

Iată povestea acestor copii

Emoție, pasiune, talent, dedicare și implicare, sunt doar câteva dintre elementele cheie care formează “frumosul”, pe care ți-l prezintă și descrie doamna Enache, încă din prima zi în care pășești pe bancile liceului și din primul moment în care te selectează să faci parte din corul școlii.

De Moș Nicolae, frumosul a fost definit de Corul Colegiului Național ”Dr. Ioan Meșotă” din Brașov. Zeci de fete, doi băieți, doua voci și cele mai frumoase colinde într-o atmosferă dumnezeiască. Și cum să nu fie așa când este în spate un ”omuleț”. Dar ce spunem noi ”omuleț”, probabil cel mai dedicat om al cărui suflet este pus în fiecare colind, în fiecare concert, în fiecare eveniment.

Este vorba despre doamna Dorina Enache, omul fără de care corul nu ar fi cor, iar frumosul nu ar mai fi frumos. După zeci de ore de repetiții, muncă, veselie și bomboane (pe care le aduce copiilor pentru ”a le îndulci vocea”), doamna Enache reușește să unească toate vocile într-una singură și oferă cele mai speciale momente.

Astfel corul a deschis oficial sezonul sărbătorilor de iarnă și a făcut ceea ce știe cel mai bine, de ani de zile: a cântat și încântat toți oamenii prezenți în Biserica “Buna Vestire”. Asta vrem să facem și noi, cei care am avut ocazia să fim prezenți la concertul lor, să-i filmam și să împărtășim cu voi o parte din frumosul oferit de ei. Pe aceasta cale, mulțumim și noi corului, Colegiului și Bisericii, pentru bucuria, emoția, lacrimile și ”pielea de găină”.

Nu uita!

A fost doar unul dintre concertele unicat ale acestui cor din Brașov. Unul special, cu voci speciale. Dar cu siguranță un astfel de moment, care să-ți mângâie sufletul îl poți regăsi în perioada sărbătorilor de iarnă și în alte biserici din Brașov și din restul țării. Cu siguranță, merită pe deplin! Descoperă magia sărbătorilor.

Sărbători Fericite tuturor! 

Parada Națională, 101 minute de spectacol, la aniversarea a 101 ani. La Mulți Ani, România!

La fel ca în fiecare an Parada Națională de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, a fost cât se poate de spectaculoasă. Iar de la an la an avem parte de noutăți. Așa s-a întâmplat și la aniversarea a 101 ani de la Unirea tuturor românilor într-un singur stat.




Reprezentanții MApN au informat permanent miile de oameni sosiți la eveniment despre sărbătoarea la care iau parte, dar mai ales despre ceea ce urmează să vadă.

În 1918, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român. 1 DECEMBRIE 1918 se înscrie, de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuinţa românilor de a trăi liberi, uniţi, demni şi în bună înţelegere cu vecinii lor.





Un eveniment desfășurat în 101 minute

Parada Națională a început cu primirea șefului statului, Klaus Iohannis. Ulterior, a urmat salutul Drapelului de Luptă, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, salutul gărzii şi ocuparea locului în tribuna oficialităților. A urmat intonarea imnului național și salvele de tun.

”Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, s-au executat douăzeci și una de salve de tun de către bateria „Salve” a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”, comandată de locotenentul  Mihai NICOLAE. Salvele de tun sunt executate de militarii ai brigăzii cu tunurile din dotare, tunuri de calibrul 76 mm, model 1942, folosind, desigur, muniţie de manevră.

Tradiţia executării salvelor de tun se pare că își are originea într-un vechi obicei marinăresc ce semnifica intențiile pașnice. Astfel, în secolul al XIV-lea, navele care se apropiau de un port străin, după ce intrau în raza tunurilor de pe uscat, își descărcau tunurile proprii trăgând aceste salve. Astfel, îşi dovedea bunele intenţii, deoarece nu avea cum să-şi reîncarce tunurile la timp, înainte de a intra în bătaia tunurilor de pe uscat. Astăzi, salvele de tun au devenit o formă de omagiere a unor evenimente istorice sau personalităţi, ca parte a protocolului organizat de state cu diferite ocazii”, au anunțat reprezentanții MApN.





Dispozitivul de defilare

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, dintre care 500 militari din 21 de țări aliate sau partenere, și aproximativ 200 de mijloace tehnice au participat duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. De asemenea, au evoluat peste 50 de aeronave.

Detașamentele de militari străini au fost din Bulgaria, Canada, Republica Cehă, Croația, Franța, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Slovenia, Turcia, Ucraina și SUA.


Câteva aspecte ce ne-au atras atenția



După aviația militară, parada militară națională a continuat cu defilarea blocului de tehnică militară.

Din partea IGSU, am remarcat tehnologiile de ultimă generație de care beneficiază și țara noastră. Am remarcat CONTAINERUL MULTIRISC, unul dintre cele mai complexe echipamente de intervenție post-cutremur. Sistemul integrează accesorii și echipamente pentru misiunile de căutare și salvare a victimelor de sub dărâmături.

AUTOMACARAUA CU BRAȚ RIDICĂTOR ȘI PLATFORMĂ, destinată misiunilor de căutare-salvare, în urma producerii unor seisme/prăbușiri de clădiri, descarcerare grea, alunecări de teren sau accidente industriale.

AUTOSPECIALA PENTRU TRATAMENTE HIPERBARICE ȘI OXIGENO-TERAPIE, destinată tratamentelor de urgență a victimelor sau a salvatorilor. Aceasta poate furniza oxigen la o presiune mai mare decât cea normală, iar acest lucru mărește cantitatea de oxigen în sânge.

Echipa de căutare-salvare RO-USAR, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a participat la gestionarea efectelor produse ca urmare a cutremurului major care a avut loc Albania. Echipa românească de căutare-salvare este certificată internațional, iar membrii echipei sunt în măsură să gestioneze consecinţele unui cutremur major.

Parada militară națională a continuat cu defilarea detașamentelor pedestre.

Parada pedestră a armatei a inclus în premieră detașamentul Comandamentului Forțelor Întrunite, împreună cu detașamente ale Forțelor Terestre, ale Forțelor Aeriene și Navale, ale celor două comandamente de armă – Comandamentul logistic întrunit și Comandamentul comunicațiilor și informaticii, ale instituțiilor de învățământ liceal, academic și de specialitate.

Purtate de tineri militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, au defilat drapelele de epocă, o parte din istoria neamului românesc. La comanda acestui pluton, purtând uniforma Primului Război Mondial, s-a aflat locotenentul Ecaterina Isabela DIACONU.





Drapelele de epocă au aparţinut unităţilor care au scris pagini de glorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.  Acestea ne reamintesc faptul că prezentul s-a clădit simbolic pe mătasea lor tricoloră, pe jertfa soldaților români, știuți și neștiuți, care și-au făcut datoria pe front față de țară pentru împlinirea idealurilor naționale, susțin reprezentanții MApN.

Simbolurile naţionale – Drapelul, Imnul, Stema, Sigiliul şi Ziua Naţională – reprezintă repere care, alături de limbă, cultură şi tradiţii, ne individualizează ca naţiune.

Uniforme de epocă. Asociaţia Tradiţia Militară, grupul de reconstituire istorico-militară care reprezintă România la Uniunea Europeană pe acest profil, a defilat de asemenea la Parada Națională de 1 Decembrie. Detaşamentul a purtat uniformele şi echipamentul de campanie ale Armatei Regale Române din anii 1915-1919:  de Infanterie (cu cască),  de Grăniceri (cu coif), de Vânători (cu capelă) şi de Vânători de Munte (cu pălării Alpini). Numeroase efecte şi accesorii de epocă sunt originale.

INEDIT. Și în acest an a defilat la Parada militară națională un detașament al Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, comandat de colonel (r) Dan COSMA, prim vicepreședintele asociației, veteran al teatrelor de operații din Bosnia și Herțegovina și Irak.

DRAPELUL ASOCIAȚIEI a fost purtat cu mândrie de către plutonierul major Ionuț Butoi, veteran rănit în Afganistan. A fost medaliat de două ori cu aur la Jocurile INVICTUS de la Toronto și Sidney, un exemplu de dăruire și curaj.

Forțele Navale Române. În primul detaşament al Forţelor Navale, au defilat militari din subordinea comandamentului Flotei, ambarcaţi la bordul navelor maritime – fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, dragoare maritime. Detaşamentul este comandat de comandorul Vasile VRABIE, comandantul Divizionului 508 Rachete de Coastă, divizion înființat în 2017, care va fi dotat cu un nou sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă (SIML).

PREMIERĂ. Începând cu 1 ianuarie 2020, ca o recunoașterea a profesionalismului marinarilor români, România va deține pentru prima dată comanda unei grupări navale permanente a NATO, care va executa misiuni în Marea Neagră și în Marea Mediterană. Este vorba de comanda grupării navale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice pe care o va exercita puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, au mai prezentat reprezentanții MApN.





Concluzii

Sunt doar câteva dintre aspectele interesante și importante din cadrul Paradei Naționale de anul acesta. Cu siguranță însă, tehnica militară și de ultimă generație de care dispune România se ridică la cele mai înalte standarde. România este o țară foarte bine dotată, iar acest aspect ține și de bugetul consistent alocat an de an pentru Apărare.

Una peste alta, indiferent de vreme sau vremuri, merită să mergi măcar o dată în viață să vezi Parada Națională. Cu siguranță România are cu ce se lăuda! La Mulți Ani, România!



VREMEA

Brasov
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
90%
0.5kmh
95%
joi
13 °
vin
7 °
sâm
8 °
Dum
5 °
lun
10 °

Politica noastră a fost actualizată în conformitate cu Regulamentul RGPD al Uniunii Europene! Prin accesarea și utilizarea site-ului, vă dați acordul cu privire la Termenii și Condițiile de utilizare! Intimitate și Cookies: Acest site folosește cookie-uri! Pentru a afla mai multe, precum și modul de a elimina sau a bloca acestea, vă invităm să citiți: ”Termeni și Condiții!”

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close