Fenomenul UNTOLD a cucerit România și în 2019, iar organizatorii promit să nu se oprească aici. De cinci ani avem parte în România de un festival așa cum nu s-a mai văzut până acum în țara noastră și trebuie să fim realiști. Mai mult, imaginea adusă țării noastre este cu adevărat importantă. Din 2015 UNTOLD a intrat pe harta celor mai bune festivaluri din lume.
Festivalul UNTOLD 2019
Porțile celei de-a cincea ediții UNTOLD abia s-au închis, însă magia festivalului se resimte încă la Cluj-Napoca. Din cei peste 372.000 de participanți cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuți încă pe străzile orașului. Organizatorii estimează că din total participanților, 20% sunt din județul Cluj, 20 % din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca, Anglia, Olanda, Franța, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, până la țări exotice cum ar fi Argentina, Brazilia, India, China.
La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanți, cei 300.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeana, de peste 45 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat.
Bineînțeles Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie și se vorbește la superlativ în toata lumea, iar tot participanții străini intervievați declară că și-au schimbat total părerea despre România și că au fost impresionați de ospitalitatea clujenilor. Bugetul festivalului, pentru ediția aniversară, a depășit suma de 16 milioane de EUR.
O parte dintre artiștii festivalului UNTOLD 2019
Robbie Williams, Armin van Buuren, Martin Garrix, Tujamo, Don Diablo, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, 3 are legend, Bastille, James Arthur, Loco Dice, Solomun, Andy C, Borgore, Chase&Status, Boris Brejcha, Rusko, Dannic, Tale of US și Sub Focus B2B Wilkinson, Pendulum DJ Set B2B Friction, Camo&Krooked Live și mulți alții.
Investiții de peste 1,3 milioane RON în inima orașului Cluj-Napoca
Atenția organizatorilor UNTOLD asupra comunității dar și a investițiilor în oraș, continuă și după festival. Ca în fiecare an, organizatorii au pus rapid în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Mai mult decât atât, organizatorii își doresc să fie un exemplu pentru comunitate și își asumă că, pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafață de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile, să facă și o extra-investiție în înfrumusețarea a altor peste 50.000 mp din parc, suprafață folosită, an de an, de întreaga comunitate.
Astfel că, în urma evaluărilor realizate alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, UNTOLD își asumă să reamenajeze peste 60.000 de mp din parc, investiție care se ridică la suma totală de peste 1 milion de RON. Aceste lucrări sunt schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Lucrările au fost deja începute, urmând a fi realizate până la finele lunii august 2019. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupa deja de lucrări.
Pe lângă acestea, festivalul UNTOLD caută permanent idei menite să ajute la înfrumusețarea parcului, cum ar fi realizarea de mobilier urban în jurul lacului, un exemplu concret fiind Foișorul, care va rămâne amenajat și decorat și peste an. Și pentru Cluj Arena, organizatorii UNTOLD și-au asumat să contribuie la păstrarea în condiții optime a gazonului, cu atât mai mult cu cât UNTOLD susține echipa de fotbal U Cluj. Deja a fost început procesul de înlocuire a porțiunilor de gazon afectate în urma festivalului cât și a altor zone din teren, afectate în urma exploatării uzuale de peste an sau unde gazonul era deja bolnav, urmând ca în maxim 1 săptămână lucrările să fie finalizate. Suma pe care o va cheltui UNTOLD în acest sens, este de peste 370.000 RON. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineață, odată cu eliberarea suprafeței de joc, organizatorii vor evalua alături de managementul Cluj Arena și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate, să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca și în anii precedenți.
Contribuția UNTOLD pentru Spitalul de Copii
Pe lângă toate aceste investiții ce vor fi realizate în perimetrul de desfășurare al festivalului, UNTOLD va continua să contribuie la dezvoltarea comunității, un prim exemplu fiind implicarea în îmbunătățirea condițiilor de spitalizare a copiilor, din cadrul Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Participanții la festival au ocazia anul acesta să fie eroi ai copiilor, donând banii rămași pe brățara de festival, fie la plecare din festival, fie online (în aplicație sau pe site-ul festivalului), până vineri, 10 august 2019. Aceștia au demonstrat și de această dată că sunt cei mai frumoși fani pe care îi poate avea un festival, până în prezent fiind donați peste 21.000 RON, urmând ca suma finală, alături de alte contribuții ale UNTOLD, să fie folosită integral pentru nevoile spitalului mai sus amintit. Această acțiune vine să continue povestea începută de UNTOLD alături de cunoscutul jurnalist clujean, Tudor Runcanu, care, în urmă cu 2 luni, trecând printr-o situație nefericită, a tras un semnal de alarmă emoționant, pe pagina lui de facebook, cu privire la lipsa aerului condiționat din Spitalul de Copii, dar și a altor neajunsuri.
Organizatorii festivalului au rezonat foarte rapid cu mesajul lui Tudor, amplasând până la finele lunii iulie ,16 aparate de aer condiționat și urmând ca până la finele lunii august să instaleze încă aproximativ 25 de aparate, în toate clădirile în care își desfășoară activitatea Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Investiția totală este evaluată la peste 30.000 EUR. Pe lângă aceste acțiuni punctuale, organizatorii festivalului vor continua să acorde o atenție sporită spitalului din vecinătate, aflându-se deja în discuții și cu alți parteneri și ONG-uri, pentru a demara un plan de acțiuni și mai amplu, în perioada următoare.
Motivați de aceleași gânduri pentru copii aflați în spitale, UNTOLD a finalizat în 2019, alături de asociația Dăruiește Viață, și primele două camere sterile din Transilvania, la Clinica de Pediatrie Nr 5, secția de Oncologie. Investiția totală a fost de peste 100.000 euro, 20.000 euro fiind strânși din donațiile participanților la festival, restul de peste 80.000 fiind acoperit de către UNTOLD.
Tot ca o dovadă a implicării în comunitatea locală, UNTOLD continuă și în sezonul fotbalistic 2019-2020, să fie unul din sponsorii principali ai echipei U Cluj, susținându-i mai departe în lupta pentru calificarea în Liga I.
La nivel național, sunt deja renumite campaniile BAC de 10, prin care toți cei care iau nota 10 la Bac, participă gratuit la UNTOLD, dar și campania BLOOD NETWORK. În acest an, campania de donare de sânge, a fost prezentă în toate centrele de transfuzie din țară, precum și în 9 din cele mai mari orașe din țară, prin caravana mobilă. Rezultatele din acest an au fost extraordinare, sângele donat salvând sau urmând să salveze, peste 5000 de vieți.
“ARMIN UNTOLD”, SHOW-UL ANULUI ÎN EUROPA!
Unul dintre cei mai iubiți artiști, Armin Van Buuren a venit cu o supriză pentru fanii festivalului UNTOLD, la cea de-a cincea ediție. Spectacolul lui a început cu ”Deșteaptă-te române”. Artistul a creat un show unic, exclusiv la nivel mondial, pregătit special pentru festivalul UNTOLD, “ARMIN UNTOLD”. Show-ul incredibil a avut, de la alți artiști invitați alături de el pe scenă, până la cele mai tari inovații în materie de efecte speciale și producție audio video.
Artistul este cunoscut pentru inovație în materie de tehnologia pe care o folosește pentru a crea show-uri excepționale ca și Armin Only și Armin Only Intense. Un exemplu a fost introducerea în show-urile sale a unui dispozitiv de control a luminilor prin senzori aplicați pe brațele lui, tehnică pe care a adus-o și în România, la festivalul UNTOLD.
“N-ar trebui să spun asta, dar anul viitor se va întâmpla ceva special!” – Armin van Buuren, UNTOLD 2018.
Armin van Buuren a promis încă de anul trecut, că pentru ediția aniversară din acest an va pregăti un show special pentru fanii din România care, anul trecut au stat mai bine de 8 ore în fața scenei principale a festivalului UNTOLD.
Armin van Buuren a legat încă de la prima ediție a festivalului o prietenie frumoasă și o conexiune unică cu fanii festivalului UNTOLD. De la an la an a crescut publicul care îl așteaptă în fața scenei, au crescut emoțiile atât pentru fani cât și pentru artist ,dar au crescut și orele show-ului său, fiind de departe cele mai lungi set-uri puse pe scena unui festival din lume.
ROBBIE WILLIAMS A ÎNGENUNCHEAT ÎN FAȚA PUBLICULUI UNTOLD!
Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una care a depășit așteptările tuturor participanților de la ediția aniversară din acest an. Peste 97.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic UNTOLD, în a patra zi a festivalului. Unul dintre cei mai așteptați artiști ai acestei ediții a fost cântărețul britanic, Robbie Williams. Super-starul le-a oferit zecilor de mii de fani un show live incredibil, iar timp de mai bine de o oră și jumătate i-a purtat prin hituri atât de cunoscute tuturor. Producția a fost una impresionantă, cu zeci de instrumentiști, dansatori, backing-vocals, costume și decorațiuni. Una din surprizele serii a fost momentul când Robbie Williams l-a invitat pe scenă pe tatăl, alături de care a interpretat o melodie. Profund impresionat de publicul festivalului, artistul britanic, a îngenunchiat pe scenă, mulțumind oamenilor prezenți, pentru energia transmisă. La finele show-ului, fanii nu s-au putut despărții de artist și i-au aclamat numele minute în șir, așa că artistul a revenit pe scenă și a mai interpretat legendara “My Way”, a lui Frank Sinatra.
Pe scena principală a festivalului au urcat Kungs, Tinie Tempah, Nicky Romero, David Guetta și Martin Garrix. Dj-ul francez, David Guetta a revenit la Cluj-Napoca, după ce a fost prezent la prima ediție a festivalului UNTOLD. Artistul s-a declarat impresionat de ceea ce a devenit UNTOLD, în doar 5 ani.
„UNTOLD este incredibil ce ai devenit față de acum 4 ani când te-am văzut prima dată. România, ești impresionantă și te iubesc!”, a declarat pe scenă, David Guetta.
Și Martin Garrix, dj-ul numărul 1 a lumii, a urcat pe scena festivalului UNTOLD, și a închis ediția aniversară din acest an cu un show impresionant. S-a simțit atât de bine la scenă, încât după închiderea show-ului său, dj-ul s-a dus la plimbare prin festival, alături de părinții lui. A ajuns la scenele Alchemy și Galaxy unde s-a bucurat de artiștii care concertau.
Duminică, show-urile lui Manuel Riva, Kungs, Tinie Tempah,Robbie Williams, Nicky Romero și Ummet Ozcan au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și pe canalul de youtube UNTOLD. Și show-urile artiștilor de la scenele Galaxy și Alchemy, Dannic, Mahony, Jamie Jones B2B Martinez Brothers B2B Seth Troxler, Macanache, Parazitii si Dub Fx au putut fi urmărite live, aseară.
PREMIERĂ MONDIALĂ LA UNTOLD 2019!
UNTOLD este primul festival de muzică din lume care a transmis live show-urile artiștilor într-o producție multicameră 4K Ultra Hd HDR (high dinamic range), cu tehnică de filmare de 50 de cadre pe secundă. Asta înseamnă că imaginile transmise au o claritate impecabilă, oferind o experiență cinematografică cu foarte multe detalii de culoare, luminozitate, realism, specifice producțiilor de film. O producție similară va fi folosită în anul 2020, pentru transmiterea live a Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo și a campionatului de Formula 1.
UNTOLD a transmis show-urile de la Mainstage, Alchemy și Galaxy, atât pe canalele proprii de facebook, instagram și youtube, dar și pe canalele partenerilor media naționali și internaționali. În România, spectacolul de la Cluj a putut fi urmărit live pe KISS FM (radio și online), dar și pe PRO TV PLUS. Vineri noaptea și duminică noaptea, PRO TV a transmis show-rile lui Armin van Buuren și Robbie Williams. În străinatate show-urile de la UNTOLD au fost preluate de către DJ MAG, MIXMAG și CAPITAL FM.

Ce a însemnat UNTOLD 2019 din punct de vedere producție
Producția festivalului din acest a fost una impresionantă, din toate punctele de vedere și de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți. Scena principală a avut peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Scena pe care au urcat unii dintre cei mai buni artiști ai lumii a avut decor 3D și o deschidere de 90 de metri.
Peste 10.000 de persoane din 13 țări au lucrat în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1800 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 480 de camioane necesare pentru transportul logistic. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 1000 de ore de muncă a peste 40 de designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an.
Măsuri de siguranță în perimetrul festivalului
Peste 3200 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale s-au asigurat în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, în festival au existat și 750 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului au fost amplasate și trei spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.
UNTOLD USER EXPERIENCE
ACROBAȚI INTERNAȚIONALI, INSTALAȚII DE FOC, CARUSEL TRADIȚIONAL ENGLEZESC ȘI MULTE ALTE SURPRIZE PENTRU FANII FESTIVALULUI ÎN TĂRÂMUL MAGIC UNTOLD!
Anul acesta, UNTOLD i-a întâmpinat pe festivalierii cu o lume fantastică și plină de spectacol. 12 companii de teatru internațional au defilat prin tărâmul magic UNTOLD, în costume de poveste. Faimoasa companie franceză, Cie Carrabosse a fost prezentă cu spectaculoasele lor instalații cu foc , care au ”aprins” aleea din Parcul Central. În Candyland, fanii festivalului s-au reîntors la copilărie, au încercat roata panoramică cu vedere spre tot orașul sau caruselul tradițional englezesc, adus tocmai din Marea Britanie. Numeroasele decoruri și instalații interactive i-au distrat pe festivalieri pe parcursul celor patru zile, iar zonele cu produse designer made și de transformare au fost și ele prezente. La Fantasy House participanții au putut să-și accesorizeze ținuta gratuit în fiecare zi de festival, între 19.00 – 02.00, unde un stilist i-a așteptat să le ,,spice up their outfit”. La zona România All Inclusive, organizatorii au recreat un decor autentic românesc, unde doritorii au putut descoperii România autentică prin decorul și activitățile de aici: o căsuță tradițională maramureșeană, o poarta maramureșeană. Tot aici au avut loc ateliere de lut, degustări de slănină, brânză, ceapă și pălincă. Participanții s-au putut îmbrăca în porturi populare românești și au putut să-și facă poze la cabina foto gratuită. La zona Earth Spirits doritorii au făcut activități creative și recreative: ateliere de pictură pe canvasuri și textile, sesiuni de yoga și masaj.
#EUandME la UNTOLD 2019
Campania #EUandME a ajuns pentru al doilea an consecutiv, la UNTOLD. Reprezentanța Comisiei Europene în România a acordat 23 de abonamente duble la UNTOLD 2019 în cadrul Caravanei #EUandME care a trecut prim mai multe orașe din România.
Cei care au trecut pe la zona dedicată Spațiului Public European au putut urmări o serie de scurtmetraje, printre care “New World Symphony”, regizat de Eugen Dediu, unul dintre câştigătorii concursului european Young Filmmakers Competition.
Competiţia, organizată de Comisia Europeană, le-a oferit tinerilor regizori şansa de a-şi realiza propriul scurtmetraj. Fiecare dintre cei 5 câştigători a primit un grant în valoare de 7.500 de euro şi a avut ca mentor un regizor european.
Experienţă unică la #EUandME 360 Photo Booth. Participanții au putut să facă propriul GIF pentru social media, în plus au putut câștiga numeroase premii instant. De altfel, un fericit câștigător a plecat acasă cu un homecinema în valoare de aproximativ 500 de euro.
”Putem confirma din teren rezultatele sondajului care spune că România se află pe locul 2, la egalitate cu Portugalia, în ceea ce privește imaginea pozitivă față de UE 🇪🇺. După ce ne-am plimbat cu caravana prin toate cele 9 provincii ale țării🇹🇩 și am interacționat cu peste 2700 de oameni, putem spune că numărul românilor care au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană este în creștere. Potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat luni, 52% dintre respondenţii din România au spus că au încredere în instituţiile europene, media europeană fiind de 44%”, a precizat Gabriela Gârjoabă de la Spațiul Public European.
Flash Tattoos România, un boom pentru moda de festival și nu numai
Zeci de vedete din România aleg tatuajele cu stil, vândute de Flash Tattoos România. Prezenți și în acest an la festival, au făcut furori printre tinerii ce le-au trecut pragul. Deși anul acesta nu s-a mai respectat niciun trend, tatuajele cu mesaj și cele de dragoste au fost cele mai căutate. În plus, tendința a fost de a alege un tatuaj alb-negru, în locul celor color. De asemenea, tinerii aleg tatuajele din colecțiile artiștilor precum Ana Baniciu, Antonia, Dorian Popa, Giulia, Emil Rengle și mulți alții.
Un festival ECO
În acest an partenerii festivalului au acordat atenție specială reciclării, selectării colective și a energiei verde în perimetrul UNTOLD. Unul dintre partenerii principali ai festivalului, Kaufland România a avut un braț robotizat care a făcut jonglerii cu aluminiul și cu plasticul înainte de a-l pune în pubelă. La 7 produse reciclate, festivalierii au fost recompensați pentru că au grijă de natură. Kaufland a avut puncte de reciclare selectivă, șervețele din materiale reciclate și biodegradabile. Artiștii festivalului au călătorit și în acest an cu 23 de mașini electrice oferite de partenerul de mobilitate, Jaguar. Engie România a avut în zona de relaxare, structuri cu panouri fotovoltaice de încărcare pentru telefoane, dar și stații de încărcare pentru autoturismele JAGUAR. Coca-Cola HBC România a aprticipat la UNTOLD cu programul După noi, Strângem Tot Noi, o inițiativă comună Coca-Cola HBC și Coca-Cola România. Pentru a face cât mai accesibilă colectarea selectivă, compania a instalat în cadrul festivalului infrastructură pentru colectare, cu sprijinul GreenPoint Management si, în același timp, cu ajutorul voluntarilor Viitor Plus i-a informat pe participanți despre cum se face corect colectarea separată a deșeurilor. În ceea ce privește infrastructura, au fost instalate 100 de puncte de colectare și o remorcă ecologică ce a colectat ambalaje de tip PET, respectiv can-uri de aluminiu. Pentru cei care au aruncat ambalajele folosind automatele pentru colectare separată din interiorul acesteia, organizatorii au pregătit premii surpriză.
UNTOLD 2020
Cea de-a 5- a ediție a festivalului UNTOLD a avut loc în perioada 1-4 august 2019, și a adus peste 200 de artiști, dintre care cei mai așteptați au fost Robbie Williams, Armin van Buuren, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki. Fanii festivalului se pot înregistra deja pe untold.com, pentru a fi primii care vor putea cumpăra abonamente la preț special pentru ediția din anul 2020.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.